Papa Francisc intră în convalescență la Vatican

Publicat:

Papa Francisc, care a suferit o intervenţie chirurgicală la colon la data de 4 iulie, e revenit miercuri la Vatican unde va petrece o perioadă de odihnă aproape totală şi de recuperare medicală, de cel puţin două săptămâni, informează Reuters,  potrivit agerpres.

Suveranul pontif, în vârstă de 84 de ani, a părăsit în mod neanunţat spitalul “Gemelli” din Roma, ieşind pe o uşă laterală şi deplasându-se prin Roma într-o maşină albastră simplă, însoţit de o escortă restrânsă de la Vatican şi din cadrul poliţiei italiene.


Citește și: Veneția INTERZICE navigarea marilor vase de croazieră

Fotografii l-au observat pe papa Francisc părăsind spitalul în maşina cu geamuri fumurii după ce personalul a urcat un scaun cu rotile în portbagajul unui autovehicul secundar, notează Reuters.

Sfântul Scaun nu a anunţat oficial externarea papei decât după revenirea acestuia la Vatican.

În ziua în care papa Francisc a ajuns la spitalul situat la periferia nordică a Romei, la 4 iulie, Vaticanul a făcut anunţul oficial după ce acesta a fost internat.

De la spital, papa Francisc s-a oprit mai întâi să se roage la bazilica papală Santa Maria Maggiore din Roma. Suveranul pontif obişnuieşte să facă această vizită la sfârşitul fiecărei călătorii în străinătate.

Odată ajuns la Poarta “Perugino” a Vaticanului, cea mai apropiată de reşedinţa Santa Marta unde locuieşte, papa a ieşit din maşină pentru a mulţumi escortei din cadrul poliţiei italiene, cât timp se afla încă pe teritoriul italian. Apoi a revenit pe scaunul din faţă şi a intrat în Vatican, un mic oraş-stat suveran, înconjurat de Roma.

Starea de sănătate a papei Francisc părea să fie bună, notează Reuters.

Papa Francisc a avut o singură apariţie publică în timpul şederii sale în spitalul catolic, în rezerva de la etajul zece dedicată papilor.

Duminică, suveranul pontif a apărut pentru prima dată în public după operaţie, stând la balconul rezervei sale timp de aproximativ zece minute, pentru a rosti tradiţionala rugăciune “Angelus” în faţa a sute de credincioşi.

Vaticanul a declarat că papa a suferit de un caz grav de stenoză diverticulară simptomatică a colonului.

A fost pentru prima dată când papa Francisc a fost internat de la alegerea sa, în 2013.

Papa Francisc a programat operaţia pentru a coincide cu luna iulie, când rămâne în mod tradiţional la Vatican şi nu are alte angajamente în afară de rugăciunea de duminica.

Citește și: Joe Biden îi critică dur pe republicanii americani: ‘Este un atac împotriva democraţiei’

Suveranul pontif îşi va relua audienţele publice şi private la data de 4 august.

Următoarea călătorie papală anunţată de Vatican va fi în Slovacia şi capitala Ungariei, Budapesta, la jumătatea lunii septembrie.

Episcopii scoţieni au anunţat luni că papa va participa la Conferinţa Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (COP26) de la Glasgow, programată în noiembrie, în cazul în care starea de sănătate îi va permite. De asemenea, suveranul pontif are programate vizite în Malta şi Cipru mai târziu în aceeaşi lună.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Europenii rămân uniţi în ceea ce priveşte sprijinul pentru Ucraina(sondaj)

Europenii rămân uniţi în ceea ce priveşte sprijinul pentru Ucraina (sondaj) Europenii rămân solidari cu Ucraina în faţa invaziei ruse şi sunt, în general, în...

Horror! O femeie a fost ÎNGHIŢITĂ de un piton uriaş

O femeie a fost ÎNGHIŢITĂ de un piton uriaş Rămăşiţele unei femei dispărute au fost găsite în stomacul unui piton, care o înghiţise în întregime,...

Rusia îşi suspendă participarea şi plata contribuţiilor la Adunarea Parlamentară a OSCE

Rusia îşi suspendă participarea şi plata contribuţiilor la Adunarea Parlamentară a OSCE Cele două camere legislative ale Adunării Federale a Rusiei au aprobat, miercuri, suspendarea...

Val de demisii în administraţia Biden din cauza ofensivei israeliene în Gaza

Val de demisii în administraţia Biden din cauza ofensivei israeliene în Gaza Cel puţin 12 angajaţi ai Administraţiei Statelor Unite şi-au dat demisia în ultimele...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.