Papa Francisc mai rămâne câteva zile INTERNAT în spital

Publicat:

Papa Francisc a încheiat tratamentul post-chirurgical, însă va rămâne internat alte câteva zile pentru ”optimizarea tratamentului său medicamentos”, a anunţat luni Vaticanul, informează Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

La momentul la care papa a fost internat, la data de 4 iulie, pentru a fi supus unei intervenţii chirurgicale de extirpare a unei porţiuni de colon, Vaticanul a anunţat că va rămâne în spital aproximativ şapte zile, cu excepţia situaţiei în care ar apărea anumite complicaţii.


Citeşte şi: Epidemiile GEMENE din Haiti, violența și coronavirusul, deschid ‘faza critică’ după asasinarea președintelui

”Preasfinţia Sa, papa Francisc, a petrecut o zi liniştită (duminică) şi şi-a încheiat parcursul postoperator”, a anunţat purtătorul de cuvânt, Matteo Bruni, în declaraţia sa zilnică cu privire la starea suveranului pontif.

”În vederea optimizării tratamentului său medicamentos şi a terapiei de recuperare medicală, Sfântul Părinte va rămâne internat încă câteva zile”, a spus el în declaraţia în limba italiană.

Bruni a precizat că, înainte ca papa să apară în public, duminică, ieşind la un balcon al spitalului Gemelli din Roma pentru a rosti tradiţionala rugăciune “Angelus” în faţa a sute de credincioşi, a efectuat o vizită la secţia de oncologie pediatrică din apropiere, unii dintre copiii internaţi însoţindu-l la balcon şi stând alături de el.

După rugăciune, papa a vizitat alţi pacienţi şi personalul medical, a spus Bruni.

Citește și: Partidul lui Maia Sandu a câștigat categoric alegerile din Republica Moldova

Papa, în vârstă de 84 de ani, a stat la balconul rezervei sale de la etajul al-10-lea al spitalului Gemelli timp de aproximativ 10 minute, citind dintr-un text pregătit, dar adăugând şi numeroase remarci spontane, iar starea sa de sănătate a părut în general bună, cu toate că vocea sa era răguşită, notează Reuters.

Vaticanul a publicat ulterior fotografii cu papa Francisc aflat în scaun cu rotile în timp ce îi vizita pe ceilalţi pacienţi şi pe medici.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți O persoană a fost ucisă și cinci rănite, trei dintre ele grav, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.