StiripesurseCultură și MediaDiversePapa Francisc, o voce puternică împotriva risipei alimentare: 'Cu mâncarea aruncată...

Papa Francisc, o voce puternică împotriva risipei alimentare: ‘Cu mâncarea aruncată s-ar putea hrăni întreaga lume’

Publicat:

Papa Francisc, care s-a stins din viață luni, a rămas în amintirea multora nu doar ca lider spiritual al Bisericii Catolice, ci și ca un fervent apărător al dreptății sociale și al mediului. Printre temele recurente pe care le-a abordat cu fermitate de-a lungul pontificatului său s-a numărat și risipa alimentară – un subiect despre care a vorbit în numeroase rânduri cu o sinceritate tulburătoare.

„Cu mâncarea care se aruncă s-ar putea hrăni toate persoanele care suferă de foame în lume”, spunea Papa Francisc într-un mesaj video adresat Federației Reciclatorilor din Argentina, difuzat de Radio Vatican și citat de EFE Agro.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

În acest mesaj, dedicat „reciclatorilor din întreaga lume”, Suveranul Pontif – fost arhiepiscop de Buenos Aires – i-a îndemnat pe aceștia să continue să dezvolte „forme demne de muncă pornind de la activitatea lor ecologică” și să contribuie la conștientizarea publicului cu privire la risipa de alimente.

„Gândiți-vă cum puteți merge mai departe în această activitate de a recicla ceea ce rămâne. Însă ceea ce rămâne este prețios. Astăzi nu ne mai putem permite luxul de a disprețui ceea ce rămâne”, spunea Suveranul Pontif, subliniind valoarea alimentelor care ajung să fie aruncate.


Papa Francisc a vorbit adesea despre ceea ce el a numit „cultura rebutului” – o formă de nepăsare modernă față de oameni, resurse și natură. Tocmai în acest context a insistat că alimentele risipite ar putea schimba radical soarta celor care suferă de foame pe glob.

Mesajul a fost înregistrat în urma unei întâlniri pe care Suveranul Pontif a avut-o pe 5 decembrie cu un reprezentant al reciclatorilor argentinieni, iar ulterior a fost făcut public de organizație.

„Reciclarea nu este doar ecologică și productivă, ci înseamnă și să nu irosim mâncarea, pentru că există copii care suferă de foame”, afirma Papa Francisc, atrăgând atenția asupra unei realități dureroase și omniprezente.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

„Când voi reciclați, faceți două lucruri: o muncă ecologică și o producție care unește și conferă demnitate activității voastre. Sunteți creativi în producție și la fel de creativi în ocrotirea pământului și a lumii, prin această dimensiune ecologică”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan promite că va vorbi săptămânal cu antreprenorii

Premierul desemnat Vasile Tofan afirmă că una dintre prioritățile sale va fi restabilirea încrederii antreprenorilor și atragerea de noi investiții în Republica Moldova. Acesta...

Contribuabilii au termen până pe 27 iulie pentru declararea și achitarea taxelor locale

Termenul-limită pentru prezentarea Dării de seamă privind taxele locale (Forma TL13) aferente semestrului I al anului 2026, precum și pentru achitarea taxelor locale calculate,...

Președintele din Nicaragua vrea să interzică alegerile

Președintele statului Nicaragua, Daniel Ortega, a anunțat că țara nu va mai organiza alegeri. El susține că procesul electoral e folosit de opoziție pentru...

Tofan recunoaşte în Parlament că problemele Moldovei sunt grave: ‘Deciziile nu mai pot fi amânate!’

Candidatul la funcția de prim-ministru, Vasile Tofan, și-a prezentat în Parlament programul de guvernare „UE, pace, dezvoltare”, susținând că Republica Moldova se confruntă cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.