Papa Francisc se declară pregătit să meargă în Rusia pentru a se întâlni cu patriarhul Moscovei

Publicat:

Papa Francisc a declarat luni că este pregătit să se deplaseze la Moscova în următoarea sa vizită pentru a se întâlni cu patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kirill, ceea ce ar fi prima vizită întreprinsă de un papă în capitala rusă, relatează Reuters, potrivit agerpres

Suveranul Pontif s-a întâlnit pentru prima oară cu patriarhul Rusiei, Kirill, în 2016 în Cuba, aceasta fiind prima dată când un papă se întâlneşte cu şeful Bisericii Ortodoxe Ruse de la marea schismă care a împărţit creştinismul în doua mari ramuri, vestică (catolică) şi estică (ortodoxă) în 1054.


Citește și : Rusia raportează primele două cazuri cu Omicron

Cele două părţi şi-au afişat atunci voinţa de a depune eforturi spre unitate, dar sunt încă departe în privinţa diferenţelor teologice şi a rolului pe care l-ar putea juca Papa într-o Biserică reunită în cele din urmă.

În prezent se discută despre o nouă nouă întâlnire cu patriarhul rus Kirill, care ar putea avea loc într-un orizont de timp previzibil, a declarat papa Francisc, întrebat de corespondentul TASS în cadrul unei conferinţe de presă la bordul avionului care îl aducea acasă, la Cetatea Vaticanului, pe Suveranul Pontif din vizita apostolică efectuată în Grecia şi în Cipru.

‘Sunt întotdeauna gata să merg la Moscova pentru a dialoga cu un frate. Nu ai nevoie de protocoale pentru a vorbi cu un frate’, a spus Suveranul Pontif, adăugând că săptămâna aceasta este aşteptat la Vatican şeful Departamentului pentru relaţii externe al Patriarhiei Moscovei, mitropolitul Ilarion (de Volokolamsk) pentru a decide locul şi data unei posibile întâlniri.

Papa Francisc a insistat că elaborarea de protocoale ar fi mai puţin importantă decât întâlnirea ‘ca de la frate la frate’ cu Kirill.

Suveranul Pontif efectuează în mod normal vizite în ţări la invitaţia comună a autorităţilor religioase şi guvernului, ceea ce înseamnă că papa Francisc ar avea cel mai probabil nevoie de o invitaţie din partea preşedintelui Vladimir Putin pentru a vizita Rusia, notează Reuters.

În cursul vizitei sale în Grecia, Papa ‘a cerut iertare’ din nou, sâmbătă, la Atena, din partea catolicilor faţă de creştinii ortodocşi, evocând ‘erori’ şi ‘ruşinea’ Bisericii la 20 de ani de la gestul simbolic al lui Ioan Paul al II-lea, care în timpul vizitei sale în Grecia din mai 2001 le-a cerut ‘iertare’ creştinilor ortodocşi, despărţiţi de Biserica Catolică de la schisma din 1054 dintre Roma şi Constantinopol, notează AFP.

Citește și : Emmanuel Macron va anunţa priorităţile europene ale Franţei

 

‘Spre ruşinea noastră – recunosc în numele Bisericii Catolice – că acţiunile şi alegerile (…) au veştejit comuniunea. Am permis astfel diviziunilor să compromită generozitatea’, a spus Papa într-un discurs adresat arhiepiscopului ortodox al Atenei, Ieronim al II-lea.

‘Simt astăzi nevoia să-mi reînnoiesc cererea de iertare către Dumnezeu şi către fraţii mei pentru erorile făcute de mulţi catolici’, a adăugat Suveranul Pontif, la câteva ore după sosirea sa la Atena.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă Autoritățile Republicii Moldova sunt determinate să mențină stabilitatea macrofinanciară, iar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.