StiripesurseȘtirile zileiPapa Leon al XIV-lea exclude orice reformă doctrinară privind femeile şi...

Papa Leon al XIV-lea exclude orice reformă doctrinară privind femeile şi credincioşii LGBT+

Publicat:

Rolul femeilor, acceptarea credincioşilor LGBT+: Papa Leon al XIV-lea doreşte să liniştească acea parte a catolicilor nemulţumiţi de metodele predecesorului său, Francisc, respingând orice schimbare doctrinară pe termen scurt, în primul lui interviu acordat după alegerea sa ca papă, informează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

În acest interviu publicat într-o carte care va apărea joi în Peru, ţară în care a trăit aproape 20 de ani şi a cărei cetăţenie o deţine, papa Leon al XIV-lea, născut în Statele Unite, a trecut în revistă numeroasele provocări ale unei Biserici Catolice traversate de curente divergente, la patru luni după ce a fost ales la conducerea acesteia.

Citeşte şi: Traian Băsescu nu ia în calcul un atac rusesc asupra Ucrainei, din R. Moldova – Stiripesurse.md

Deşi nu pare să îşi schimbe radical poziţia, inclusiv în ceea ce priveşte problema arzătoare a pedocriminalităţii, declaraţiile sale pot fi interpretate ca un mesaj adresat unei facţiuni a Bisericii Catolice ataşate de tradiţie, în timp ce predecesorul său, Francisc, insista asupra necesităţii unei deschideri în faţa mai multor categorii de credincioşi.

În ceea ce priveşte posibilitatea hirotonisirii femeilor ca diaconi, subiect dezbătut în cadrul unei reuniuni internaţionale în 2023 şi 2024, papa Leon al XIV-lea, în vârstă de 70 de ani, a declarat că “nu intenţionează să modifice învăţătura Bisericii pe această temă” pe termen scurt.


El precizat totuşi că doreşte “să continue pe calea” predecesorului său argentinian, “numind femei în funcţii de conducere la diferite niveluri ale vieţii Bisericii”.

Răspunzând la întrebarea “foarte sensibilă” şi “polarizantă” privind primirea credincioşilor LGBT+ în cadrul instituţiei cu o vechime de două milenii, papa Leon al XIV-lea se declară de acord cu primirea “tuturor oamenilor”, promovată de predecesorul său, dar respinge orice schimbare doctrinară, cum ar fi recunoaşterea căsătoriei între persoane de acelaşi sex.

Citeşte şi:  Analiză: Femeile din Moldova trebuie să muncească 41 de zile în plus pentru a câștiga același salariu anual ca al bărbaților

“Cred că învăţăturile Bisericii vor rămâne neschimbate”, a afirmat el în acest interviu publicat în cartea intitulată “Leon al XIV-lea, cetăţean al lumii, misionar al secolului al XXI-lea”, care va apărea în limba spaniolă.

“Toată lumea este invitată, dar nu invit o persoană din cauza identităţii sale speciale”, a subliniat suveranul pontif, explicând că nu doreşte “să încurajeze polarizarea în cadrul Bisericii”.

Fidel învăţăturilor catehismului catolic, papa Leon al XIV-lea şi-a reînnoit sprijinul pentru “familia tradiţională” – formată din “tatăl, mama şi copiii” – al cărei “rol, care a suferit uneori în ultimele decenii, trebuie să fie recunoscut şi consolidat din nou”.

“Acuzaţii false”

Decedat în aprilie, la vârsta de 88 de ani, papa Francisc a fost ţinta unor atacuri interne de o virulenţă fără precedent din partea unei facţiuni conservatoare, în special cu privire la restricţiile impuse ritualului tradiţionalist în limba latină sau la criticile sale la adresa Curiei Romane, guvernul central al Sfântului Scaun.

Fără a modifica doctrina, el şi-a înmulţit gesturile de deschidere faţă de persoanele divorţate care s-au recăsătorit şi faţă de credincioşii LGBT+ şi a autorizat, la sfârşitul anului 2023, binecuvântarea cuplurilor de acelaşi sex, o decizie care a provocat o reacţie violentă în tabăra conservatoare, în special în Africa şi în Statele Unite.

La începutul lunii septembrie, Leon al XIV-lea l-a primit într-o audienţă privată pe preotul american James Martin, unul dintre principalii apărători ai credincioşilor homosexuali din Biserica Catolică, dar nu i-a menţionat în mod public pe cei aproximativ 1.400 de catolici LGBT+ care au venit recent într-un pelerinaj la Roma în cadrul Jubileului Bisericii Catolice, denumit “Anul Sfânt”.

Citeşte şi:  Ambulanța implicată în accident avea girofarul și semnalul conectate

Întrebat despre lupta împotriva violenţelor sexuale comise de clerici, papa Leon al XIV-lea afirmă că Biserica Catolică trebuie să continue să le sprijine pe victime cu “o compasiune autentică şi profundă”.

Însă chestiunea violenţelor sexuale “nu poate deveni prioritatea Bisericii”, a insistat suveranul pontif, originar din Chicago, în cadrul acestui interviu de aproape trei ore realizat în limba engleză şi în două etape, în luna iulie.

În faţa “cazurilor dovedite de acuzaţii false” – el citează procentul de 10% de acuzaţii false -, trebuie “să îi protejăm pe preoţi sau pe acuzaţi şi să le respectăm drepturile”, i-a mărturisit el autoarei cărţii, Elise Ann Allen, o specialistă americană în chestiuni de la Vatican.

Mai multe asociaţii au criticat protejarea instituţiei Bisericii Catolice în detrimentul victimelor şi i-au reproşat papei Francisc că nu a mers suficient de departe în combaterea agresiunilor sexuale, în pofida numeroaselor măsuri luate de acesta, precum ridicarea secretului pontifical şi obligaţia de raportare.

Pe plan economic, papa Leon al XIV-lea, un fost misionar, este îngrijorat de diferenţa tot mai mare dintre nivelurile de venituri ale oamenilor şi regretă că miliardarul american Elon Musk este pe cale să devină primul om din lume care deţine o avere de 1.000 de miliarde de dolari.

“Dacă acesta este singurul lucru care mai are valoare în prezent, atunci suntem într-o situaţie foarte dificilă”, a deplâns suveranul pontif.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

FMI reduce prognoza de creștere economică a Moldovei

Fondul Monetar Internațional a redus prognoza de creștere a produsului intern brut (PIB) al Republicii Moldova pentru anul 2026 de la 2,3% la 1,9%. Potrivit...

Maia Sandu comemorează victimele foametei din 1946–1947

Președinta Maia Sandu a declarat că Republica Moldova se confruntă în prezent cu „un război pentru adevăr”, în cadrul evenimentului dedicat comemorării victimelor foametei...

Tenismena moldo-americană Abigail Rencheli joacă în sferturile de finală la ITF W35

Tenismena moldo-americană Abigail Rencheli joacă azi meciul de dublu în sferturile de finală ale turneului ITF W35. Evenimentul sportiv se desfășoară la Zephyrhills, în Florida,...

Mobilizare suspectă în Găgăuzia: pliante distribuite și apeluri către actori internaționali

Unitatea Teritorial-Autonomă Găgăuzia revine în atenția opiniei publice după apariția unor acțiuni organizate de mobilizare civico-politice desfășurate la nivel local, care implică distribuirea de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.