StiripesurseExterneParchetul rus cere pedeapsa cu închisoarea împotriva unor jurnalişti pentru colaborare...

Parchetul rus cere pedeapsa cu închisoarea împotriva unor jurnalişti pentru colaborare cu organizaţia lui Navalnîi

Publicat:

Parchetul rus a cerut joi aproape şase ani de închisoare împotriva a patru jurnalişti acuzaţi de colaborare cu organizaţia “extremistă” a fostului opozant Aleksei Navalnîi, decedat într-o închisoare din Rusia în 2024, potrivit site-ului Mediazona, relatează AFP.

Organizaţia lui Navalnîi, principalul inamic politic al preşedintelui rus Vladimir Putin, a fost eradicată metodic în ultimii ani. Aliaţii şi susţinătorii săi au fost nevoiţi să plece în exil sau au fost încarceraţi, potrivit stiripesurse.

Citește și: O adolescentă ucraineană a fost recrutată de ruşi pentru a comite un act terorist. SBU a dejucat atacul

Justiţia rusă îi vizează acum pe colaboratorii săi mai puţin direcţi, la mai bine de un an de la moartea lui Navalnîi în condiţii încă neclare.

Jurnaliştii Antonina Kravţova, Serghei Karelin, Konstantin Gabov şi Artiom Krieger sunt acuzaţi de “extremism”.


Procuroarea Nadejda Tihonova a cerut la un tribunal din Moscova o pedeapsă de cinci ani şi 11 luni de închisoare pentru fiecare dintre aceştia, a informat joi site-ul rus Mediazona.

Aceasta este aproape pedeapsa maximă aplicabilă în cazul acuzaţiilor împotriva lor, adică şase ani de privare de libertate.

Procesul a avut loc cu uşile închise, o procedură devenită standard în Rusia pentru acest tip de cazuri.

Antonina Kravţova, care a lucrat sub numele Antonina Favorskaia, a acoperit procesele lui Aleksei Navalnîi pentru SOTAvision.

Pe 15 februarie, ea a realizat o ultimă înregistrare video care îl arăta pe Navalnîi încă în viaţă – se întâmpla în timpul unei audieri, cu o zi înainte de moartea acestuia.

Reporterii Serghei Karelin şi Konstantin Gabov sunt acuzaţi că au participat la producţia de videouri pentru echipa lui Navalnîi. Primul a colaborat anterior cu agenţia de presă Reuters, iar al doilea cu Associated Press.

Citește și: Ataşatul militar al României la Moscova şi adjunctul său, declaraţi ‘persona non grata’ de către Rusia

Artiom Krieger, jurnalist la SOTAvision, este acuzat şi de colaborare cu organizaţia anticorupţie a liderului opoziţiei.

Autorităţile ruse şi-au intensificat în ultimele luni presiunile asupra instituţiilor mass-media independente şi străine rămase în Rusia, pe fondul unei represiuni generalizate împotriva criticilor războiului din Ucraina, lansată în februarie 2022.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

21 de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, 21 de cetățeni străini au primit refuz de intrare pe teritoriul Republicii Moldova, informează Poliția de Frontieră. În punctele de...

Vasile Tofan merge în Parlament pentru a cere votul de încredere

Prim-ministrul desemnat, Vasile Tofan, va solicita astăzi votul de încredere al Parlamentului pentru cabinetul de miniștri și programul de guvernare. Ședința plenară în care...

Marile branduri din UE nu mai au voie să arunce hainele nevândute

În Uniunea Europeană a intrat în vigoare o nouă regulă care interzice marilor companii să distrugă hainele, încălțămintea și accesoriile rămase nevândute. Măsura face...

Avertisment de la MAE: Evitaţi călătoriile neesențiale în Orientul Mijlociu

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomandă cetățenilor Republicii Moldova să evite orice călătorie neesențială în Orientul Mijlociu, în contextul situației de securitate din regiune. Instituția îndeamnă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.