StiripesurseSintezeParisul reacţionează după ce Trump şi-a expus planul pentru Orientul Mijlociu

Parisul reacţionează după ce Trump şi-a expus planul pentru Orientul Mijlociu

Publicat:

Franţa a insistat miercuri asupra necesităţii unei soluţii cu două state prin respectarea dreptului internaţional, a doua zi după prezentarea de către preşedintele american Donald Trump a planului său de pace pentru Orientul Mijlociu, informează AFP, potrivit agerpres.

Parisul ‘îşi exprimă convingerea că soluţia cu două state, în conformitate cu dreptul internaţional şi parametrii internaţionali agreaţi, este necesară pentru stabilirea unei păci juste şi durabile în Orientul Mijlociu’, a declarat o purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe francez într-un comunicat.

Citeşte şi: Parlamentul European votează acordul pentru Brexit

Franţa ‘va continua să acţioneze în acest sens în coordonare cu SUA, cu partenerii săi europeni şi cu toţi cei care pot contribui la realizarea acestui obiectiv’, a afirmat reprezentanta diplomaţiei franceze.

Planul de pace american acordă numeroase concesii statului israelian şi a fost respins cu vehemenţă de către autorităţile palestiniene.


Acesta prevede în special recunoaşterea anexării de către Israel la teritoriul său a coloniilor înfiinţate în Cisiordania ocupată, în special în Valea Iordanului, încălcând astfel dreptul internaţional, potrivit ONU.

Un viitor stat palestinian între aceşti parametri este sub ceea ce aspiră palestinienii, care revendică totalitatea teritoriilor ocupate din 1967 de Israel.

Citeşte şi: Pentru Turcia, planul de pace al lui Trump este ‘născut mort’

La scurt timp după prezentarea planului său de către Donald Trump, ONU a subliniat că respectă frontierele definite în 1967.

Franţa ‘va rămâne atentă să fie respectate şi să se ţină cont de aspiraţiile legitime atât ale israelienilor, cât şi ale palestinienilor’, a subliniat purtătoarea de cuvânt a instituţiei de pe Quai d’Orsay.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.