Parlamentari partidului de guvernământ din Japonia, acuzaţi de activişti LGBTQ că încalcă spiritul olimpic

Publicat:

Activişti LGBT i-au acuzat pe deputaţii partidului de guvernământ din Japonia că au încălcat spiritul olimpic prin comentarii homofobe, cum ar fi faptul că relaţiile între persoane de acelaşi sex împiedică “conservarea speciei”, informează AFP, potrivit agerpres.   

Comentariile, făcute în timpul dezbaterilor privind o nouă lege antidiscriminare, au provocat controverse în contextul în care Japonia se pregăteşte să găzduiască Jocurile Olimpice peste două luni (23 iulie – 8 august) şi Jocurile Paralimpice (24 august – 5 septembrie).


Citește și : Certificatul verde digital al UE ar trebui să fie funcţional de la 1 iulie

Potrivit cotidianului Asahi Shimbun, deputatul Kazuo Yana, din partea Partidului Liberal Democrat (conservator), a declarat joi, în cadrul unei reuniuni cu uşile închise, că relaţiile LGBTQ “împiedică conservarea speciei, care ar trebui să se producă în mod natural”.

În cadrul aceleiaşi întâlniri, o altă membră a partidului, Eriko Yamatani, i-a criticat de asemenea pe sportivii transsexuali, potrivit Jiji Press.

“Unele persoane şi-au exprimat opinia că aceştia au corp de bărbat, dar sunt femei. Deci ar trebui să li se permită să folosească toaleta femeilor. Sau participă la sporturi feminine şi câştigă medalii. Se întâmplă o serie de lucruri ridicole”, a spus ea.

Un alt parlamentar a fost citat spunând că sexualităţile LGBTQ nu pot fi acceptate “moral”, potrivit altor media japoneze.

“Pride House Tokyo”, un centru comunitar legat de Jocurile de la Tokyo, s-a simţit ofensat de aceste remarci într-un comunicat comun cu grupul “Athlete Ally”, cu sediul în SUA.

“Aceste comentarii, dacă sunt adevărate, violează spiritul Jocurilor Olimpice şi Paralimpice pe care Japonia speră să le găzduiască”, au spus acestea.

Citește și : Talibanii au preluat controlul asupra încă unui district strategic din Afganistan

“Cum pot sportivii să se simtă cu adevărat în siguranţă într-o ţară în care parlamentarii partidului de guvernământ fac astfel de comentarii discriminatorii?”, a adăugat directorul Pride House Tokyo.

Carta olimpică prevede ca principiu fundamental că “fiecare individ trebuie să aibă posibilitatea de a practica un sport fără niciun fel de discriminare”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești În anul 2023, Moldova a exportat în total...

Șeful ONU cere încetarea ‘vărsării de sânge’ în Fâşia Gaza şi Liban

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut sâmbătă încetarea "violenţelor şocante" şi a "vărsării de sânge" în Fâşia Gaza şi Liban, cu două...

Numărul de profesori a scăzut cu 3.000 în ultimii trei ani

Numărul de profesori a scăzut cu 3.000 în ultimii trei ani Numărul cadrelor didactice care activează în sistemul de învățământ a scăzut în ultimii trei...

Trei ucraineni aflaţi în munţii Maramureșului de mai multe zile au solicitat ajutorul autorităţilor române

Trei ucraineni aflaţi în munţii Maramureșului de mai multe zile au solicitat ajutorul autorităţilor române Salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră au demarat, sâmbătă seara, o...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.