StiripesurseȘtirile zileiParlamentarii din Hong Kong s-au luat la bătaie în plen

Parlamentarii din Hong Kong s-au luat la bătaie în plen

Publicat:

Parlamentul din Hong Kong a fost luni scena unor ciocniri între legislatori pro-democraţie şi proguvernamentali în legătură cu conducerea unei comisii care ar urma să examineze, între altele, o controversată lege privind imnul naţional chinez, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Haosul s-a instalat în sala de şedinţe după ce mai mulţi deputaţi au sărit asupra gărzilor de securitate din jurul deputatului proguvernamental Chan Kin-Por, care se instalase în fotoliul de preşedinte al lucrărilor, în pofida obiecţiilor opoziţiei.

Citește și: Un avion de acrobație aeriană S-A PRĂBUȘIT în Canada! Unul dintre piloți a murit!

Gărzile au scos din sală câţiva deputaţi, dintre care unii se zbăteau şi strigau. Alţi deputaţi au încercat să treacă peste bănci şi gărzile de securitate pentru a “recuceri” fotoliul prezidenţial, dar au fost împinşi înapoi. Pro-democraţii au scandat “trădare” şi au arborat o pancartă cu mesajul “CCP (Partidul comunist chinez) calcă în picioare legislativul Hong Kongului”.

“Este o şedinţă ilegală. Sper să plecaţi imediat”, a strigat către Chan deputatul de opoziţie Ted Hui.


Beijingul îi acuză pe deputaţii pro-democraţie din fosta colonie a Regatului Unit că încearcă să împiedice dezbaterea şi votarea unor legi, paralizând practic activitatea legislativă.

Este a doua oară în 10 zile când în parlamentul din Hong Kong au loc ciocniri legate de controlul asupra unor comisii cheie. Un incident similar a avut loc pe 8 mai.

Luni, deşi protestele continuau, Chan a supus la vot conducerea comisiei care trebuie să examineze legile înainte de a doua lectură, votul fiind câştigat de deputatul pro-Beijing Starry Lee.

“Pot să încalce regulile de procedură, dar sunt convins că oamenii din Hong Kong nu vor uita ce s-a întâmplat azi”, a declarat deputatul democrat Dennis Kwok.

În pofida haosului procedural, legea privind penalizarea abuzurilor împotriva imnului naţional chinez ar urma să fie supusă la a doua lectură pe 27 mai. Protestatarii fac apel în social media la manifestaţii în întreaga metropolă, în ziua respectivă.

Citește și: Atac sângeros în Afganistan! Cel puțin cinci morți și zeci de răniți!

Din ianuarie, distanţarea socială impusă de pandemia de COVID-19 a pus protestele pe pauză, dar este de aşteptat ca demonstraţiile să fie reluate, odată cu preluarea controlului asupra virusului. Lunea trecută, autorităţile din Hong Kong au anunţat că 230 de persoane au fost arestate în timpul manifestaţiilor pro-democraţie din timpul weekendului.

Un bilanţ realizat de Reuters indică un număr de 1056 de contaminări în metropola cu 7,5 milioane de locuitori şi 4 decese, de la începutul pandemiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

Zeci de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 83.735 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Munteanu îi cere lui Tofan să-i continue reformele

Fostul premier Alexandru Munteanu a declarat că noul Guvern trebuie să continue reformele și proiectele începute în ultimele opt luni, menționând printre priorități reforma...

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.