StiripesurseȘtirile zileiParlamentul a adoptat 22 de acte normative în noiembrie

Parlamentul a adoptat 22 de acte normative în noiembrie

Publicat:

În luna noiembrie, Parlamentul s-a întrunit în trei ședințe plenare. În cadrul acestora, deputații au adoptat 22 de acte normative. Este vorba despre 6 legi și 16 hotărâri.

Citește și: Socialiștii cer convocarea „urgentă” a Consiliului Suprem de Securitate

De asemenea, luna trecută, Parlamentul a votat în prima lectură 15 inițiative legislative. Totodată, în aceeași perioadă, au intrat în procedură legislativă 46 de proiecte. Astfel, Legislativul a adoptat rectificarea bugetului de stat pentru anul 2025, fiind redistribuite resurse bugetare pentru acordarea compensațiilor la energie electrică și acoperirea plăților sociale. Tot în a doua lectură a fost votată și denunțarea Acordului încheiat cu Federația Rusă care se referă la activitatea centrelor culturale.

Alte proiecte de lege, votate în prima lectură, se referă la legislația privind achizițiile publice, procedura de numire a organelor de conducere ale Băncii Naționale din Moldova, precum și cadrul legal în procesul de administrare a proprietății publice.

În luna noiembrie, deputații au mai votat proiectul de hotărâre privind alegerea membrilor supleanți în comisiile permanente ale Parlamentului, precum și proiectul de modificare a componenței nominale a comisiilor permanente ale Legislativului.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Guvernul a aprobat reforma „Restart în educație”: Toate şcolile vor trece în subordinea MEC

Școlile primare, gimnaziile, liceele și instituțiile de învățământ special din Republica Moldova vor trece în subordinea Ministerului Educației și Cercetării (MEC), prin intermediul Agențiilor...

Arestată într-un dosar de corupţie, Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretar de stat

Guvernul a aprobat, în ședința din 22 iulie, demisia Tatianei Nistorică din funcția de secretar de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. Pe 3...

Reforma fiscală NU va viza produsele farmaceutice

Produsele farmaceutice nu vor fi vizate de reforma fiscală pregătită de Guvern. Precizarea a fost făcută de prim-ministrul Vasile Tofan, care a cerut membrilor...

Rusia impune noi restricții pentru avioanele civile

Rusia a redus aproape la jumătate altitudinea maximă permisă pentru avioanele civile în spațiul aerian al Moscovei și a interzis zborurile de tranzit prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.