StiripesurseȘtirile zileiParlamentul a dat undă verde pentru integrarea în sistemul european de...

Parlamentul a dat undă verde pentru integrarea în sistemul european de coordonare a securității sociale

Publicat:

Republica Moldova face un nou pas în procesul de integrare europeană. Parlamentul a votat astăzi, în prima lectură, proiectul de lege care stabilește cadrul juridic necesar pentru integrarea țării în sistemul european de coordonare a securității sociale și pentru schimbul electronic de date cu statele membre ale Uniunii Europene, informează Moldpres.

Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în colaborare cu Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS), și este inclus în Programul Național de Aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2025–2029.

Citeşte şi: Alexandru Balan avea liste cu fotografiile și numele spionilor români – Stiripesurse.md

Documentul a fost prezentat în fața deputaților de Dumitru Pîslaru, secretar de stat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Potrivit oficialului, în domeniul coordonării sistemelor de securitate socială, proiectul clarifică, în esență, cine este responsabil, pentru ce și în ce condiții. Astfel, Agenția de Guvernare Electronică este desemnată în calitate de punct național de acces tehnic pentru schimbul electronic de date, deoarece este deținătoarea platformei MConnect. Casa Națională de Asigurări Sociale este desemnată organism de legătură și instituție competentă în domeniul prestațiilor de securitate socială.


„În paralel, colegii de la Ministerul Sănătății promovează un proiect legislativ complementar, prin care Compania Națională de Asigurări în Medicină va fi desemnată organism de legătură pentru prestațiile medicale. Avem nevoie de aceste măsuri pentru aplicarea viitoare a regulamentelor Uniunii Europene privind coordonarea sistemelor de securitate socială, precum și pentru conectarea la Sistemul Electronic de Schimb de Informații privind Securitatea Socială (EESSI)”, a declarat Dumitru Pîslaru.

El a menționat că proiectul are o importanță practică pentru cetățeni, deoarece va facilita, în perspectiva aderării și a aplicării regulamentelor europene, gestionarea drepturilor de securitate socială ale persoanelor care au lucrat, au locuit sau au beneficiat de prestații în mai multe state, reducând semnificativ timpul de procesare și volumul documentelor solicitate.

Potrivit autorilor, implementarea sistemului EESSI va facilita schimbul rapid și securizat de informații între instituțiile competente și va simplifica accesul cetățenilor la pensii, indemnizații și alte prestații sociale atunci când au muncit sau locuiesc în mai multe state europene. Totodată, aceasta va reduce timpul de procesare a dosarelor și va elimina necesitatea transmiterii documentelor pe suport de hârtie.

După adoptarea definitivă, prevederile vor intra în vigoare la data aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Până atunci, Guvernul va pregăti cadrul instituțional și tehnic necesar pentru implementarea normelor europene și conectarea la infrastructura EESSI.

În prezent, Republica Moldova are semnate 20 de acorduri bilaterale în domeniul securității sociale, dintre care 18 sunt deja în aplicare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Contractul pentru proiectarea și construcția LEA Bălți-Suceava a fost semnat la Chișinău

Contractul pentru construirea Liniei Electrice Aeriene Bălți–Suceava 400 kV, care va uni R. Moldova cu România, a fost semnat astăzi, 26 iunie. Câștigătoarea licitației...

Bilanțul cutremurelor din Venezuela urcă la 235 de morți și 4.300 de răniți

Bilanțul victimelor celor două cutremure din Venezuela crește de la o zi la alta: sunt deja cel puțin 235 de morți și peste 4.300...

Traficul de droguri a devenit de nestăvilit! Sute de dosare și consumatori tot mai mulți

Numărul dosarelor de trafic de droguri este în creștere în Republica Moldova, iar autoritățile avertizează că traficanții folosesc metode din ce în ce mai...

Reguli noi pentru prestatorii de servicii de plată nebancari

Cadrul legal de supraveghere al prestatorilor de servicii de plată nebancari va fi consolidat, după ce Parlamentul a aprobat astăzi, în lectura a doua,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.