StiripesurseȘtirile zileiParlamentul European critică promovarea lui Selmayr, dar nu cere demisia nimănui

Parlamentul European critică promovarea lui Selmayr, dar nu cere demisia nimănui

Publicat:

Eurodeputaţii au criticat miercuri, într-o rezoluţie adoptată la Strasbourg, promovarea lui Martin Selmayr, mâna dreaptă a preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în cea mai înaltă funcţie a administraţiei europene, atrăgând atenţia că aceasta riscă să afecteze reputaţia întregii Uniuni Europene, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Fără a cere demisia acestuia, Parlamentul European consideră că promovarea fulger a lui Selmayr, şeful de cabinet al lui Juncker, în postul strategic de secretar general al executivului comunitar la sfârşitul lunii februarie, ‘poate fi considerată un act de nepotism la limita legalităţii, şi chiar mai mult’.

Citeşte şi: Preşedintele Iranului vorbeşte despre relaţiile cu ţările din Orientul Mijlociu

În pofida încercărilor de modificare a textului din partea unor eurodeputaţi, rezoluţia, adoptată cu o largă majoritate, nu cere însă demiterea lui Martin Selmayr, folosind o formulare ambiguă referitoare la ‘reevaluarea’ procedurii de numire.

Parlamentul European ‘este conştient de faptul că revocarea unui act administrativ favorabil nu este în general posibilă, din cauza constrângerilor juridice’, se arată în rezoluţia fără caracter obligatoriu. Textul ‘a cerut însă Comisiei Europene să reevalueze procedura de numire a noului său secretar general’.


Potrivit iniţiatoarei textului, Ingeborg Grässle, membră a Grupului PPE (dreapta, principala forţă politică din Parlament), din care face parte şi Jean-Claude Juncker, nu este vorba despre o cerere privind demiterea lui Selmayr.

‘Recunosc că textul este ambiguu’, a declarat ea pentru AFP, precizând că textul se referă la procedura care va fi folosită pentru numirea următorului secretar general al executivului comunitar.

Citeşte şi: Poliţia germană ‘ia la puricat’ mafia thailandeză. Operaţiune de amploare pentru combaterea prostituţiei

‘Va fi o sarcină pentru noul preşedinte al Comisiei’, după încheierea mandatului lui Juncker în 2019, a mai spus Ingeborg Grässle.

Germanul Martin Selmayr, supranumit şi ‘monstrul’ lui Juncker, a fost promovat de acesta din urmă pe 21 februarie din postul de şef al cabinetului său în cel de secretar general al executivului comunitar, funcţia cea mai înaltă în structura administrativă a instituţiei.

Controversa este legată însă nu doar de respectarea procedurii, ci şi de faptul că Juncker a făcut această numire cu numai un an înainte să-şi încheie mandatul la conducerea executivului comunitar.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fără o schimbare de regim în Iran, Trump nu va câștiga

Situația din Golf rămâne fluidă, şi orice estimare este imposibilă până la semnarea unui acord între Statele Unite și Iran. Apoi, odată ce vor...

EXPLOZIE în Portul Constanța, la scurt timp după ce a fost găsită o dronă marină

O explozie a avut loc în Portul Constanța, la scurt timp după ce a fost găsită o dronă marină. Din primele informații, nu sunt...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Activitatea consiliilor electorale va putea fi urmărită pe o nouă platformă lansată de CEC

Comisia Electorală Centrală a lansat platforma cece.cec.md, care va găzdui paginile web ale tuturor consiliilor electorale de circumscripție din Republica Moldova. Potrivit instituției, această...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.