Parlamentul iranian ‘îl trage de urechi’ pe Hassan Rohani pentru situația dificilă a țării

Publicat:

Deputaţii iranieni şi-au exprimat marţi nemulţumirea faţă de preşedintele Hassan Rohani în legătură cu dificultăţile economice şi sociale din Iran, în timpul convocării inedite în faţa parlamentului, relatează AFP, potrivit agerpres.

Este vorba de prima convocare a lui Rohani în faţa deputaţilor pentru a da explicaţii, într-un context devenit şi mai agitat din cauza evoluţiilor privind dosarul nuclear şi reintroducerea sancţiunilor americane.


Citește și: Demisie surprinzătoare în guvernul francez. Unul dintre cei mai populari miniștri a renunțat la funcție

Audierea, care a durat aproape două ore, survine de asemenea după demiterea, după un vot de neîncredere din partea parlamentului, a miniştrilor muncii (pe 8 august) şi economiei (duminică).

În pofida încercărilor preşedintelui de a da explicaţii, aleşii şi-au exprimat apoi nemulţumirea în legătură cu patru din cele cinci dosare supuse la vot.

”Nu trebuie să se spună că ne confruntăm cu o criză. Nu există o criză. Dacă se spune aşa, atunci aceasta se va transforma într-o problemă a societăţii şi va fi o adevărată ameninţare” , a argumentat Rohani, care se confruntă cu critici atât din partea conservatorilor cât şi din cea a reformatorilor.

Potrivit regulilor parlamentului, întrebările la care deputaţii nu au primit răspunsuri satisfăcătoare vor fi supuse justiţiei pentru aviz.

Rohani, considerat un moderat, nu a prezentat în cursul acestei şedinţe noi propuneri pentru ieşirea ţării din situaţia dificilă.

Citește și: În sfârșit, s-a aflat unde și cu cine și-a petrecut Vladimir Putin vacanța de vară

Retragerea SUA din acordul privind programul nuclear iranian, încheiat în 2015 între Teheran şi marile puteri, şi reintroducerea recent a sancţiunilor au sporit dificultăţile şi au fragilizat poziţia preşedintelui moderat, reales anul trecut după un prim mandat de patru ani.

Opozanţii conservatori faţă de preşedintele Rohani, ostili de mult timp voinţei lui de reapropiere cu ţările occidentale şi de relaxare în ce priveşte libertăţile civile, impută printre altele criza corupţiei.

Parlamentul are de asemenea puterea de a-l destitui pe Rohani. Dar preşedintele beneficiază în continuare, până la noi ordine, de sprijinul ghidului suprem, ayatollahul Ali Khamenei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

Chiar urmează să ne drogăm copiii ca să nu se mai îngrașe în halul acesta?

Chiar urmează să ne drogăm copiii ca să nu se mai îngrașe în halul acesta?   În loc să încercăm să ne schimbăm groaznicul sistem alimentar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.