Parlamentul libanez se conformează cerinţelor FMI şi adoptă bugetul pe 2022

Publicat:

Parlamentul libanez a adoptat luni un buget pentru anul 2022, una dintre principalele condiţii ale Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru a debloca un ajutor financiar Libanului, ţară scufundată într-o criză socio-economică fără precedent, scrie AFP, potrivit agerpres.

Bugetul a fost votat cu 63 de voturi pentru, 37 împotrivă şi şase abţineri, potrivit agenţiei naţionale de presă ANI.


Citește și: NASA a lovit intenţionat un asteroid, o premieră pentru omenire – Black News

În acest buget, cheltuielile se ridică la aproape 41 de trilioane de lire libaneze (aproximativ 1,2 miliarde de dolari la cursul de pe piaţa paralelă), iar veniturile la aproape 30 de trilioane de lire libaneze (aproximativ 810 de milioane de dolari).

Principalele sale puncte prevăd triplarea salariilor funcţionarilor publici şi a pensiilor foştilor angajaţi din serviciul public, dar fără a depăşi o limită stabilită la 12 milioane de lire (324 de dolari).

Moneda naţională, fixată oficial din 1997 la cursul de 1.500 de lire pentru un dolar american, a pierdut din 2019 aproximativ 95% din valoarea sa faţă de dolar de pe piaţa neagră.

Pentru importuri, “dolarul vamal” a fost calculat pe baza unui nou curs de schimb, sub cel recomandat de FMI care a cerut un curs unic şi în funcţie de piaţă.

Săptămâna trecută, FMI a denunţat încetineala autorităţilor libaneze în implementarea reformelor necesare pentru a debloca ajutorul internaţional, după o misiune la Beirut. Şi a avertizat că această “întârziere s-ar putea dovedi costisitoare pentru ţară”.

În aprilie, FMI a anunţat un acord de principiu cu Beirutul pentru un ajutor de trei miliarde de dolari, eşalonat pe patru ani, dar condiţionat de punerea în aplicare a unor reforme cruciale.

Printre aceste reforme se numără aprobarea de către parlament a bugetului pe 2022, reforma legii privind secretul bancar, restructurarea sectorului bancar şi o lege a controlului capitalului.

Citește și: Mexicanii cer dreptate pentru cei ’43’ de la Ayotzinapa: ‘Armata ŞTIE!’ – Black News

Din 2019, Libanul este adâncit într-o criză economică profundă, pe care o mare parte a populaţiei o pune pe seama administrării proaste, corupţiei, neglijenţei şi inerţiei unei clase conducătoare neschimbate de zeci de ani.

Criza este caracterizată în special de restricţii bancare draconice împiedicându-i pe deponenţi să aibă acces liber la banii lor, mai scrie AFP. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.