Parlamentul Republicii Moldova va beneficia de suport din partea Biroului de Cooperare al Elveției

Publicat:

Parlamentul Republicii Moldova va beneficia de suport din partea Biroului de Cooperare al Elveției

Biroul de Cooperare al Elveției va acorda Parlamentului Republicii Moldova suport pentru eficientizarea activității legislative. Despre acest lucru s-a discutat la o ședință la care au participat Secretarul general al Parlamentului, Tamara Gheorghița, reprezentanți ai fracțiunilor parlamentare și delegația Biroului de Cooperare al Elveției, condusă de directorul Guido Beltrani.

Suportul acordat vizează mai multe aspecte importante ale activității legislative și este destinat atât deputaților, cât și funcționarilor Secretariatului Parlamentului. În cadrul programului sunt planificate activități de suport și consultanță cu scopul de a consolida capacitățile instituționale în elaborarea legislației și asigurarea controlului parlamentar. De asemenea, suportul va fi focusat pe eficientizarea cooperării cu societatea civilă și încurajarea implicării cetățenilor în procesul decizional, digitalizarea proceselor legislative și modernizarea infrastructurii tehnice.


Citește și: În lipsa imunității parlamentare, Tauber va fi judecată în baza unui nou dosar penal

Secretarul general al Parlamentului, Tamara Gheorghița, a mulțumit partenerilor elvețieni pentru deschidere și pentru interesul manifest față de consolidarea instituției parlamentare, inclusiv în procesul de avansare în procesul de integrare europeană. „Mai ales după inițierea negocierilor pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, trebuie să facem față unui volum mare de muncă. În acest context, procesul de consolidare a capacităților funcționarilor este unul continuu, fiind necesară și dotarea cu tehnică modernă a instituției”, a adăugat Secretarul general al Parlamentului.

Participanții la ședință au convenit să continue discuțiile pentru a definitiva conceptul proiectului de asistență, care va fi structurat pe mai multe etape.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moulin Rouge din Paris sărbătorește instalarea unei noi moriști de vânt

Moulin Rouge din Paris sărbătorește instalarea unei noi moriști de vânt Clubul de cabaret Moulin Rouge din Paris, ale cărui pale emblematice ale morii de...

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg)

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg) În ciuda prestaţiei sale slabe la dezbaterea electorală cu oponentul său republican Donald...

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte?

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte? Vladimir Putin ar putea folosi un post de radio misterios...

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice Rachete balistice ruseşti Iskander au distrus două lansatoare pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.