StiripesurseȘtirile zileiParlamentul rus INTERZICE accesul presei americane

Parlamentul rus INTERZICE accesul presei americane

Publicat:

Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus) a votat miercuri pentru interzicerea accesului jurnaliştilor mass-media americane, în special a celor de la Vocea Americii (The Voice of America) şi Radio Europa Liberă (Free Europe/Radio Liberty) la sesiunile sale, ca represalii la retragerea acreditării pentru canalul de televiziune rusesc RT în Congresul american, relatează Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Astfel, începând de miercuri, 6 decembrie, cele două instituţii media nu vor mai avea acces la şedinţele Dumei.

Vocea Americii şi Radio Europa Liberă – finanţate de Congresul american – au fost oficial desemnate ca “agenţi ai străinătăţii” de către Ministerul Justiţiei rus cu scopul de a le complica activitatea, ca represalii pentru ceea ce Moscova cataloghează a fi presiunea inacceptabilă a SUA împotriva presei ruseşti, notează Reuters.

Citeşte şi: SUA. Kirstjen Nielsen a fost confirmată la conducerea Departamentului pentru Securitate Internă

Deputaţii au adoptat practic în unanimitate, cu 413 de voturi pentru şi unul împotrivă, o rezoluţie în acest sens ca răspuns la privarea canalului RT de acreditare în Congresul american, conform agenţiei de presă TASS.


Duma a catalogat această măsură drept una simetrică la acţiunile SUA împotriva presei ruse. Interdicţia menţionată vizează doar două instituţii media americane acreditate pe lângă Ministerul de Externe al Rusiei. Celelalte şapte media americane, care activează în Rusia, nu au acreditare la Ministerul de Externe rus, indică portalul newsru.com.

Moscova a declarat anterior nouă mass-media americane, între care Vocea Americii şi Radio Europa Liberă, drept “agenţi ai străinătăţii”, ca represalii la decizia SUA de a încadra RT (Russia Today) şi Sputnik drept “agenţi ai străinătăţii” pe teritoriul Statelor Unite.

Autorităţile americane au decis la sfârşitul lunii noiembrie să interzică accesul RT în Congres, provocând indignarea Kremlinului, care a denunţat o măsură ‘extrem de dezamăgitoare şi neîntemeiată’ şi a promis un răspuns.

Citeşte şi: China îşi învaţă populaţia cum să supravieţuiască în cazul unui atac nuclear

Anterior, preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat legea care permite desemnarea oricărei media internaţionale ce operează în Rusia ca ‘agent al străinătăţii’, ca reacţie la obligarea canalului de televiziune RT, controlat de statul rus, să se înregistreze sub o încadrare similară în SUA.

Virulent criticată de organizaţiile neguvernamentale Human Rights Watch şi Amnesty International, legea rusă constrânge în special entităţile media vizate să ofere autorităţilor informaţii despre fondurile pe care le primesc din străinătate şi să precizeze în documentele pe care le prezintă că sunt înregistrate sub această denumire, notează AFP. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan: Guvernul lucrează la un nou concept de reformă fiscală

Premierul desemnat, Vasile Tofan, anunță că Executivul lucrează la un nou concept de reformă fiscală, care va fi supus consultărilor publice în perioada următoare....

Reacția lui Plahotniuc după ce Grosu și Tofan i-au readus numele în plenul Parlamentului: ‘Pentru a impresiona publicul’

Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, a transmis din Penitenciarul nr. 13 un nou mesaj public, după ce numele său a...

Politico: Directorul FBI, vizită rară în Rusia

Directorul FBI, Kash Patel, intenționează să efectueze în luna octombrie o vizită în Rusia, unde ar urma să aibă întâlniri la Moscova și Sankt...

Vasile Tofan: ‘Sprijinul financiar oferit primăriilor amalgamate va fi alocat conform angajamentelor asumate’

Sprijinul financiar oferit primăriilor amalgamate – 3000 de lei pentru fiecare locuitor – va fi alocat conform angajamentelor asumate și calendarului stabilit. Reforma administrației...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.