StiripesurseDiasporaParlamentul ucrainean a adoptat o lege pentru transparenţa achiziţiilor în sectorul...

Parlamentul ucrainean a adoptat o lege pentru transparenţa achiziţiilor în sectorul militar

Publicat:

Deputaţii ucraineni au adoptat vineri o lege vizând creşterea transparenţei în ce priveşte achiziţiile din sectorul militar, în contextul eforturilor anticorupţie ale Kievului după scandalul care a afectat Ministerul Apărării, relatează Reuters, potrivit agerpres

Măsura, care mai trebuie promulgată de preşedintele Volodimir Zelenski, constă, în parte, în a face obligatorie prezentarea publică a preţurilor la care sunt făcute achiziţiile nelegate de arme.

Citește și : Un an de RĂZBOI în Ucraina! Secretarul general al ONU critică un afront adus conştiinţei colective

Proiectul acestei legi, votat chiar la împlinirea unui an de la invazia rusă în Ucraina, a fost lansat ca urmare a apariţiei, în ianuarie, a unor informaţii conform cărora Ministerul Apărării ar fi cumpărat alimente la suprapreţ.

Ştirea a creat indignare în rândul publicului şi a fost urmată de o remaniere politică, inclusiv la nivelul Ministerului Apărării.


“Peste câteva luni ar trebui să putem vedea preţurile de achiziţie pentru alimente şi alte bunuri şi servicii ale armatei”, a scris pe Facebook Anastasia Radina, co-autoare a legii.

“Voi monitoriza implementarea legii”, a promis aceasta.

Aplicarea de reforme anticorupţie reprezintă una din cerinţele-cheie ale Uniunii Europene în vederea aderării Ucrainei la blocul comunitar, după ce anul trecut Kievul a primit statutul de ţară candidată.

Citește și : Biden: Ieşirea Rusiei din START III nu indică intenţia de a recurge la arme nucleare

Ministrul apărării Oleksii Reznikov a declarat mai devreme în februarie că are “toleranţă zero” faţă de corupţie şi s-a angajat totodată să-şi întărească departamentul anticorupţie din minister, atrăgând de asemenea experţi şi activişti civici în eforturile de reformă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.