Partide politice şi fundaţii europene: Eurodeputaţii sunt pregătiţi să negocieze noile reguli

Publicat:

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, şi-a adoptat joi poziţia cu privire la regulile actualizate pentru partidele politice şi fundaţiile de la nivel european, indică un comunicat al PE, preluat de agerpres.

Raportul final, elaborat de eurodeputaţii Rainer Wieland (grupul PPE) şi Charles Goerens (grupul Renew), a fost adoptat cu 392 de voturi pentru, 119 voturi împotrivă şi 56 de abţineri.


Citeşte şi: Armata ucraineană a descoperit o groapă comună la Izium – FOTO – Black News

Documentul îmbunătăţeşte propunerea Comisiei Europene, cu accent pe facilitarea suplimentară a interacţiunilor între partidele europene şi partidele membre naţionale, inclusiv la nivel transfrontalier, pe creşterea transparenţei şi a viabilităţii financiare şi pe asigurarea faptului că partidele membre din afara UE subscriu la valori echivalente celor aplicate în interiorul Uniunii.

De asemenea, eurodeputaţii au adăugat prevederi referitoare la egalitatea de gen şi vor căuta să asigure că organismele de conducere ale partidelor politice şi fundaţiilor europene vor fi echilibrate în privinţa genului, că vor adopta un plan privind egalitatea de gen şi că vor pune în aplicare protocoale contra hărţuirii sexuale şi pe bază de gen.

”Mai presus de toate, această legislaţie consolidează familiile politice europene. Partidele politice şi fundaţiile europene trebuie să fie capabile să aibă o contribuţie mai bună la o adevărată conştiinţă politică europeană. Sunt mulţumit că am reuşit să facem încă un pas în această direcţie şi suntem gata să începem negocierile cu Consiliul şi Comisia”, a declarat co-raportorul Rainer Wieland.

Citeşte şi: Ursula von der Leyen vrea să-l vadă pe Putin JUDECAT pentru crime de război – Black News

”Cetăţenii trebuie să aibă o legătură puternică cu partidele europene dacă vrem să asigurăm o participare politică sporită la nivelul UE. Acest raport este un pas important către acest obiectiv”, a spus la rândul său co-raportorul Charles Goerens.

Parlamentul European este acum pregătit să înceapă negocierile cu Consiliul UE şi intenţionează să finalizeze procesul în prima jumătate din 2023, astfel încât noile reguli să intre în vigoare înaintea alegerilor europene din 2024.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Horoscop 23 iulie 2024 

Horoscop 23 iulie 2024  O zi cu suişuri şi coborâşuri. Unii nativi vor întâmpina probleme financiare sau de sănătate, alţii evoluează atât profesional cât şi...

‘Twisters’ a dominat box office-ul nord-american de weekend cu încasări de 80,5 milioane de dolari

'Twisters' a dominat box office-ul nord-american de weekend cu încasări de 80,5 milioane de dolari  Filmul „Twisters”, o continuare a „Twister” din 1996, a strâns...

Junk food-ul modifică creierul și comportamentul, arată un studiu nou

Junk food-ul modifică creierul și comportamentul, arată un studiu nou Un studiu recent dezvăluie efecte alimentelor nesănătoase asupra creierului, oferind noi perspective asupra cauzelor obezității. Cercetătorii...

A fost lansat trailerul oficial pentru sezonul 4 al serialului ‘Emily in Paris’

A fost lansat trailerul oficial pentru sezonul 4 al serialului 'Emily in Paris' Sezonul 4 al serialului „Emily in Paris”, difuzat de Netflix, va avea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.