Partidul aflat la guvernare în Taiwan vreo o cooperare mai bună cu Tibetul

Publicat:

Partidul Democrat Progresist (DPP) taiwanez a chemat vineri la o cooperare mai strânsă între Taipei şi Tibet după ce reprezentanţi ai partidului aflat la guvernare în Taiwan s-au întâlnit cu Dalai Lama în India la începutul lunii iulie, informează DPA, potrivit agerpres.

Secretarul general al DPP, Lo Wen-jia, a declarat că au fost discutate, în timpul unei vizite la Dalai Lama pe 19 iulie în Dharamshala (India), chestiuni variind de la drepturile omului şi democraţie până la educaţie.


Citeşte şi: Boris Johnson promite că va angaja 20.000 de poliţişti

“Taiwanul şi Tibetul ar trebui să coopereze strâns pentru că împărtăşim aceleaşi valori şi ne confruntăm cu aceeaşi ameninţare”, a spus Lo.

Într-un videoclip difuzat de website-ul Vocea Tibetului joi noapte, Lo a anunţat întâlnirea şi a precizat că delegaţia DPP a fost în India în principal pentru ziua de naştere a liderului spiritual tibetan, care a împlinit 84 de ani pe 6 iulie.

El a mai spus că reprezentanţii DPP şi Dalai Lama au discutat posibilitatea de a efectua mai multe schimburi pe probleme variind de la religie la democraţie.

Într-o cartă albă de apărare difuzată miercuri, China a declarat că “nu va renunţa la utilizarea forţei” în planul său de a se reuni cu Taiwanul, o democraţie autoguvernată pe care Beijingul o consideră o provincie rebelă.

În aceeaşi publicaţie oficială a guvernului chinez, Beijingul citează reprimarea susţinătorilor mişcării separatiste în Tibet ca unul dintre principalele sale obiective de apărare.

Citeşte şi: Austria emite mandat de arestare pe numele unui SPION rus

În legătură cu posibilitatea ca Dalai Lama să viziteze Taiwanul, purtătorul de cuvânt al DPP, Lii Wen, a declarat în înregistrarea video: “Respectăm decizia poporului tibetan”.

Ultima vizită a lui Dalai Lama în Taiwan a fost în 2009 după ce taifunul devastator Morakot a ucis sute de oameni şi a provocat daune masive. Dalai Lama a fost în Taiwan pentru a conduce ceremoniile speciale de binecuvântare pentru tibetanii budişti.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cele mai stranii muzee pe care le poți vizita în Paris

Cele mai stranii muzee pe care le poți vizita în Paris De la Louvre la Musée d’Orsay, Parisul are, fără îndoială, unele dintre cele mai...

Moulin Rouge din Paris sărbătorește instalarea unei noi moriști de vânt

Moulin Rouge din Paris sărbătorește instalarea unei noi moriști de vânt Clubul de cabaret Moulin Rouge din Paris, ale cărui pale emblematice ale morii de...

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg)

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg) În ciuda prestaţiei sale slabe la dezbaterea electorală cu oponentul său republican Donald...

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte?

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte? Vladimir Putin ar putea folosi un post de radio misterios...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.