Partidul de guvernare îşi va actualiza lista membrilor care au avut legături cu Biserica Unificării

Publicat:

Partidul Liberal Democrat (LDP), aflat la guvernare în Japonia, va publica o listă actualizată a membrilor care au avut legături cu controversata Biserică a Unificării, a anunţat secretarul general al formaţiunii, citat de agenţia de presă Kyodo, preluată de Reuters, potrivit agerpres.

LDP, condus de prim-ministrul Fumio Kishida, a anunţat la începutul acestei luni că 179 dintre cei 379 de membri pe care i-a chestionat au interacţionat cu această biserică. Dezvăluirile despre aceste legături au ieşit la lumină după ce fostul prim-ministru Shinzo Abe a fost împuşcat în timpul unui miting electoral. Presupusul ucigaş l-a învinuit că sprijină biserica, despre care a spus că a falimentat-o pe mama sa.


Vezi şi: Patru persoane ucise în protestele din Iran – VIDEO – Black News

Într-o remaniere a cabinetului luna trecută, Kishida a îndepărtat şapte miniştri care au dezvăluit legături cu biserica, în încercarea de a opri scăderea popularităţii sale.

Cu toate acestea, ministrul economiei, Daishiro Yamagiwa, a recunoscut marţi într-o conferinţă de presă că a participat la un eveniment în 2018 sponsorizat de Biserica Unificării, despre care nu a raportat anterior partidului, potrivit media locale.

Întrebat dacă ar lua în considerare demisia din funcţia de ministru, Yamagiwa a declarat că îşi va asuma responsabilitatea rămânând ministru şi executând măsurile de stimulare economică ale administraţiei, potrivit presei locale.

Citeşte şi: Taifunul Nanmadol face PRĂPĂD în Japonia (VIDEO)! Patru oameni au murit şi peste 100 au fost răniţi – Black News

Odată cu creşterea atenţiei publicului asupra relaţiei dintre partid şi biserică, rata de aprobare a cabinetului a scăzut la aproximativ 30% în sondajele recente.

Un sondaj al agenţiei de ştiri Jiji a constatat săptămâna trecută că aproape două treimi dintre respondenţi dezaprobau modul în care Kishida a gestionat cazul legat de biserică.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sonda spaţială RAMSES va întâlni un asteroid care va trece aproape de Pamânt

Sonda spaţială RAMSES va întâlni un asteroid care va trece aproape de Pamânt Sonda spaţială europeană RAMSES se va întâlni cu un asteroid, Apophis, care...

Oraşul spaniol Valencia închide trei plaje afectate de o deversare de petrol

Oraşul spaniol Valencia închide trei plaje afectate de o deversare de petrol Consiliul municipal al oraşului spaniol Valencia a închis marţi trei plaje la Marea...

Taylor Swift, onorată pe Aleea Celebrităţilor din oraşul german Gelsenkirchen

Taylor Swift, onorată pe Aleea Celebrităţilor din oraşul german Gelsenkirchen Oraşul Gelsenkirchen, din vestul Germaniei, a dezvelit o plachetă în onoarea lui Taylor Swift pe...

Alte patru cazuri umane de gripă aviară confirmate în SUA

Alte patru cazuri umane de gripă aviară confirmate în SUA Alte patru cazuri umane de gripă aviară înalt patogenă au fost confirmate în statul american...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.