StiripesurseSintezePartidul Likud al premierului israelian Netanyahu scade puternic în preferinţele alegătorilor...

Partidul Likud al premierului israelian Netanyahu scade puternic în preferinţele alegătorilor (sondaj)

Publicat:

Susţinerea electoratului pentru partidul de dreapta Likud al premierului israelian Benjamin Netanyahu a scăzut abrupt, arată un sondaj de opinie ale cărui rezultate au fost preluate luni de Reuters, potrivit agerpres.

Conform consultării comandate de televiziunea de ştiri Canalul 13, dacă în Israel s-ar organiza alegeri acum, Likud ar pierde o treime din mandatele de deputaţi şi nu ar mai putea alcătui o majoritate parlamentară alături de aliaţii de extremă dreaptă.

Citește și: Taiwanul ‘condamnă energic manevrele provocatoare’ ale Chinei

În noiembrie anul trecut, formaţiunea prim-ministrului a ocupat 32 din cele 120 de locuri în legislativ, însă acum ar rămâne doar cu 20, iar coaliţia naţionalist-religioasă de guvernământ ar avea doar 46 de parlamentari, în loc de 64 pe care contează acum.

Sondajul citat arată că platforma de centru-dreapta a fostului ministru al apărării Benny Gantz s-ar clasa pe primul loc într-o nouă confruntare electorală, cu 29 de locuri în parlament. Pe locul al doilea ar fi formaţiunea de centru a lui Yair Lapid, cu 21.


Guvernul a fost nevoit să suspende o reformă justiţiei care i-ar fi întărit controlul asupra Curţii Supreme; inţiativa a fost puternic contestată şi a divizat societatea israeliană. După săptămâni de proteste de stradă în întreaga ţară, Netanyahu a acceptat un dialog cu opoziţia, pentru a se ajunge la un compromis. Susţinătorii reformei sunt de părere că aceasta ar restabili echilibrul între puterile din stat; criticii consideră că modificările propuse ar slăbi puterea judiciară şi ar acorda puteri nelimitate guvernului.

În acelaşi timp, escaladează violenţele în conflictul cu palestinienii, în care şi-au pierdut viaţa în ultimul an 250 dintre aceştia şi 42 de cetăţeni israelieni şi străini. Raidurile de săptămâna trecută ale poliţiei israeliene la moscheea Al-Aqsa din Ierusalim au fost urmate de tiruri de rachete asupra teritoriului israelian, la care forţele armate au răspuns cu bombardamente în Gaza, sudul Libanului şi Siria.

În acest context, peste două treimi din cetăţenii cu drept de vot dezaprobă activitatea lui Netanyahu.

Citește și: Beijingul avertizează: Independenţa Taiwanului este incompatibilă cu pacea

 

Despre performanţele premierului, 71% din cei 699 de israelieni care au răspuns că “nu sunt bune” şi doar 20% le-au apreciat ca “bune”.

Boaz Bismuth, reprezentant al Likud, a respins demersul de consultare coordonat de Camil Fuchs. “A existat o consultare uimitoare şi foarte, foarte fiabilă în 1 noiembrie, eu încă mă bazez pe ea”, a declarat el luni postului de radio al armatei israeliene, referindu-se la alegerile parlamentare prin care a luat sfârşit un blocaj politic ce a obligat la cinci scrutinuri în mai puţin de patru ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.