StiripesurseȘtirile zileiPartidul lui Putin 'fentează' Constituţia şi îi oferă un nou mandat...

Partidul lui Putin ‘fentează’ Constituţia şi îi oferă un nou mandat de preşedinte al Rusiei

Publicat:

Rusia Unită, partidul puterii din Federaţia Rusă, a declarat marţi că va susţine un amendament constituţional care i-ar permite preşedintelui Vladimir Putin să candideze din nou la funcţia de preşedinte, în pofida unei limite legale care interzice în prezent un astfel de demers, transmite agenţia de presă oficială RIA Novosti, potrivit agerpres.

Putin este obligat de Constituţia în vigoare să nu mai candideze, după încheierea celui de-al patrulea mandat în 2024. Dar Valentina Tereşkova, prima femeie cosmonaut, în prezent deputată în cadrul formaţiunii Rusia Unită, a propus amendarea Constituţiei în aşa fel încât preşedintele rus să poată candida din nou, anulându-i practic cele patru mandate de până acum, întrucât după votarea amendamentelor la Legea fundamentală din 1993 Rusia va avea practic o nouă Constituţie.

Citeşte şi: Trump NU are nevoie să-şi facă testul anti-COVID-19

‘Propun fie să înlăturăm restricţiile privind numărul de mandate prezidenţiale, fie să stipulăm într-un articol prevederea conform căreia după intrarea în vigoare a Constituţiei actualizate, preşedintele în exerciţiu, ca orice alt cetăţean, are dreptul de a fi ales în funcţia de şef al statului’, a declarat Tereşkova de la tribuna Dumei, reunită în sesiune plenară pentru a vota în a doua lectură amendamentele constituţionale dorite de Putin.

Tereşkova le-a cerut colegilor deputaţi să-i sprijine iniţiativa ‘în substanţă şi în sens’ şi ‘să ajute la formularea legală a unui amendament corespunzător’.


Citeşte şi: SUA trimit în Portugalia bombardiere grele

Liderul grupului parlamentar al Rusiei Unite în Duma de Stat, Serghei Neverov, a declarat că liderii tuturor grupurilor din Camera inferioară se vor aduna mai târziu în cursul zilei împreună cu preşedintele Dumei şi vor analiza această propunere, lăsând să se înţeleagă că Rusia Unită va sprijini o astfel de iniţiativă, dar a a remarcat, între altele, că şi şeful statului ar trebui consultat în această privinţă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

În faţa expansiunii AI, inventatorul internetului lansează un apel la “păstrarea valorilor” de la începuturile WWW

Confruntat cu ascensiunea inteligenţei artificiale (AI), Tim Berners-Lee, principalul inventator al World Wide Web în 1989, a îndemnat, într-un interviu acordat AFP, la "păstrarea...

VIDEO SUA îi vor despăgubi cu milioane de euro pe foştii proprietari de pe Stadionul Republican

Directorul Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari, a anunțat că mai mulți dintre proprietari expropriați de pe terenul fostului Stadion Republican au contestat în instanță...

VIDEO Ministrul Mediului se vrea la conducerea PAS

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat că va candida pentru funcția de vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în cadrul Congresului formațiunii, unde...

Cursul valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 10 bani. Dolarul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.