StiripesurseSocialPaștele la moldoveni. Tradiții și obiceiuri

Paștele la moldoveni. Tradiții și obiceiuri

Publicat:

Sărbătoarea Paștelui la moldoveni este despre credință și respectarea tradițiilor și obiceiurilor. De la pregătirea copturilor pascale și vopsitul ouălor, până la sfințirea coșurilor în noaptea de Înviere, tradițiile de Paște rămân a face parte din cultura moldovenilor.

Creștinii obișnuiesc să meargă la slujba de Înviere, care are loc în noaptea de sâmbătă spre duminică. La miezul nopții, credincioșii își aprind lumânările cu Focul Haric, simbol al luminii lui Hristos care a biruit moartea.

După ce se cântă „Hristos a înviat din morți!”, creștinii înconjoară biserica de trei ori și continua liturghia pascală. La finalul slujbei de Înviere, le sfințește bucatele din coșuri.

Din noaptea Învierii și până la sărbătoarea Înălțării Domnului, creștinii se salută cu „Hristos a înviat!” și răspund cu „Adevărat a înviat”. Acest salut simbolizează bucuria Învierii Domnului.

Ouăle vopsite, în special cele roșii, sunt un simbol al Paștelui ortodox și semnifică sângele lui Hristos vărsat pentru omenire. Ciocnitul ouălor este alt obicei specific dimineții de Paște. Persoana mai în vârstă începe să ciocnească oul altei persoane spunând: „Hristos a înviat!”. Tot așa fac și ceilalți, până la cel mai mic membru al familiei. Se spune că cel al cărui ou rămâne întreg va avea noroc tot anul.


Altă tradiție spune că în diminețile de Paște, membrii familiei trebuie să-și spele fața cu apă în care au fost puse monede, un ou roșu și unul alb. Oul roșu semnifică sănătatea, iar cel alb – puritatea. Monedele din apă reprezintă norocul și bogăția.

Gospodinele pregătesc masa de Paște, cu bucate tradiționale. Printre cele mai răspândite feluri de mâncare se numără bucatele din carne de miel, pasca brânză și cozonacul.

Se spune că de Paște este bine de purtat haine noi, ca simbol al reînnoirii sufletului și trupului. Această tradiție înseamnă renunțarea la vechile obiceiuri și a adoptării unui nou început. Purtarea hainelor noi are o însemnătate mare, deoarece Iisus a înviat îmbrăcat în haine albe noi.

Paștele la moldoveni îmbină credința cu tradițiile populare, care sunt transmise cu grijă din generație în generație. Prin păstrarea acestor tradiții, creștinii își exprimă respectul față de valorile strămoșești și identitatea culturală.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.