Pastila anti-COVID-19 Molnupiravir a arătat o eficacitate mai scăzută într-un studiu cu date actualizate

Publicat:

Grupul farmaceutic Merck a anunţat vineri că o serie de date actualizate ale studiului său privind o pastilă experimentală anti-COVID-19 au arătat că acest medicament este mai puţin eficient în privinţa spitalizărilor şi a deceselor decât au sugerat datele iniţiale, informează Reuters, potrivit agerpres.  

Potrivit grupului Merck, pastila sa anti-COVID-19 a demonstrat o scădere cu 30% a numărului de spitalizări şi de decese, conform datelor obţinute de la peste 1.400 de pacienţi. În octombrie, datele medicale arătau o eficacitate de circa 50% a acestei pastile, în urma monitorizării unui grup iniţial de 775 de pacienţi.


Citește și : Australia acuză China de acţiuni ALARMANTE în contrast cu retorica pacifistă

Compania a depus la Agenţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) o cerere oficială pentru autorizarea pastilei sale anti-COVID-19, Molnupiravir, în data de 11 octombrie, după publicarea datelor clinice iniţiale.

Reprezentanţii Merck au declarat vineri că datele medicale asociate pastilei Molnupiravir, dezvoltată în parteneriat cu Ridgeback Biotherapeutics, au fost transmise la FDA înaintea unei întâlniri a grupului de consilieri şi experţi din cadrul agenţiei americane, care a avut loc marţi.

Experţii FDA sunt aşteptaţi să facă publice documentele discutate în acea şedinţă înaintea unei alte întruniri de vineri dimineaţă.

Ei trebuie să voteze o recomandare în baza căreia FDA ar putea să autorizeze pastila Merck pentru tratarea formelor uşoare până la moderate de COVID-19 la adulţi care prezintă un risc sporit de a dezvolta forme grave ale bolii.

O analiză intermediară a datelor de luna trecută a arătat că 7,3% dintre pacienţii care au primit Molnupiravir de două ori pe zi, timp de cinci zile, au fost spitalizaţi şi că niciunul dintre ei nu a murit în primele 29 de zile după primirea tratamentului.

Citește și : Soţii Biden au petrecut Ziua Recunoştinţei în casa unui prieten multimilionar

Prin comparaţie, rata de spitalizare a fost de 14,1% în grupul pacienţilor care au primit un placebo.

Conform datelor actualizate, 6,8% dintre pacienţii care au primit Molnupiravir au fost spitalizaţi şi unul a murit, în timp ce în grupul placebo rata de spitalizare a fost de 9,7%.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg)

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg) În ciuda prestaţiei sale slabe la dezbaterea electorală cu oponentul său republican Donald...

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte?

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte? Vladimir Putin ar putea folosi un post de radio misterios...

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice Rachete balistice ruseşti Iskander au distrus două lansatoare pentru...

Condiții mai bune într-o grădiniță din Edineț: A fost amenajat SmartLab cu sprijinul UE

Condiții mai bune într-o grădiniță din Edineț: A fost amenajat SmartLab cu sprijinul UE Roboți, podea interactivă, imprimantă și stilouri 3D. De aceste tehnologii beneficiază...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.