Patru civili, între care un jurnalist şi un copil, ucişi într-un atentat în sudul Afganistanului

Publicat:

Patru oameni, între care un jurnalist şi un copil, au fost ucişi în explozia unei bombe plasate la intrarea într-un birou de campanie al preşedintelui Ashraf Ghani din Kandahar, în sudul Afganistanului, au anunţat miercuri surse oficiale citate de AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Abdul Hamid Hotaki, care prezenta ştirile la postul local de radio Hewad, se întorcea acasă marţi seara când a fost grav rănit de explozie, alături de alţi şapte civili, a precizat un purtător de cuvânt al guvernatorului din Kandahar.


Citește și : O voce puternică la Moscova anunță cât costă anexarea Crimeii și întreținerea tensiunilor din Donbas

Hotaki şi alţi civili răniţi au fost transportaţi imediat la spital, dar din păcate el a murit câteva ore mai târziu, a menţionat acesta.

Între ceilalţi trei morţi în explozie se numără şi un copil, a indicat Ministerul de Interne afgan, care a atribuit atentatul talibanilor.

Talibanii au ameninţat că vor face tot posibilul pentru a împiedica desfăşurarea alegerilor prezidenţiale de sâmbătă, 28 septembrie, considerându-le nelegitime.

Săptămâna trecută, un atentat sinucigaş la o reuniune electorală la nord de Kabul, revendicat de talibani, s-a soldat cu 26 de morţi.

Tot miercuri, o altă explozie a vizat un birou de campanie al preşedintelui Ghani la Lashkar Gal, în provincia sudică Helmand. Trei persoane au fost rănite în acest incident.

Afganistanul este considerată cea mai periculoasă ţară pentru ziarişti, care se expun la imense riscuri lucrând în această zonă de conflict şi uneori sunt vizaţi direct de atacuri.

Citește și : Shinzo Abe deplânge la ONU atacul din Arabia Saudită

Cel puţin 15 ziarişti şi angajaţi din presă au fost ucişi în Afganistan în 2018, considerat cel mai sumbru an de până acum pentru această profesie în această ţară, potrivit organizaţiei Reporteri fără frontiere.

În aprilie 2018, fotograful-şef al AFP din Afganistan, Shah Marai, şi-a pierdut viaţa alături de alte 24 de persoane, între care opt jurnalişti, într-un atac sinucigaş la Kabul.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut,...

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova Trei biblioteci școlare vor fi modernizate și...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.