Patru morţi după ce o maşină a intrat în participanţii la o petrecere de nuntă în Spania

Publicat:

Patru persoane au fost ucise şi alte patru au fost grav rănite duminică dimineaţa când un şofer a intrat cu maşina, după un conflict, în participanţii la o petrecere de nuntă lângă Madrid, au anunţat autorităţile spaniole, adăugând că trei suspecţi au fost arestaţi, relatează AFP şi dpa, potrivit agerpres.

Incidentul a avut loc în faţa unui restaurant în Torrejón de Ardoz, la 25 de kilometri nord-est de capitala Spaniei, unde se defăşura petrecerea de nuntă a unei familii de romi, a informat postul de televiziune RTV, citând surse din cadrul poliţiei.


Citește și : Zelenski nu întrevede nicio disponibilitate din partea Moscovei de a negocia pacea

Un vehicul “a lovit deliberat” oamenii, iar “ocupanţii maşinii au fugit”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei.

“Când am ajuns la faţa locului, am găsit patru persoane decedate cu fracturi multiple”, a declarat pentru presă Carlos Polo, şeful serviciilor de urgenţă din Madrid.

“Patru persoane rănite grav, care prezentau traumatisme craniene şi fracturi la ambele membre, au primit îngrijiri medicale”, a mai spus Carlos Polo, adăugând că persoanele rănite au fost transferate la spitale din regiune.

Vehiculul suspect a fost oprit de poliţişti într-o localitate la sud de Madrid, iar “cei trei ocupanţi ai maşinii au fost arestaţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei.

Potrivit presei spaniole, ar fi vorba despre un tată şi cei doi fii ai săi.

Anchetatorii caută o a patra persoană care ar fi putut fi implicată în acest incident violent.

Citește și : Barajele rutiere ridicate ridicate de susţinătorii lui Bolsonaro în Brazilia au dispărut

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.