StiripesurseȘtirile zileiPatru morți în urma trecerii uraganului Laura în Louisiana

Patru morți în urma trecerii uraganului Laura în Louisiana

Publicat:

Uraganul Laura a traversat joi Louisiana, distrugând clădiri în oraşe aflate în sud-vestul acestui stat şi omorând patru oameni care au fost loviţi de copaci doborâţi de furtună, în timp ce se adăposteau în case, potrivit oficialilor citaţi de Reuters, potrivit news.ro .

Cu toate acestea, pagubele provocate de uraganul Laura sunt până în prezent sub estimări.

Citește și : Trump va accepta nominalizarea drept candidat al republicanilor pentru un nou mandat prezidenţial

”Aceasta a fost cea mai puternică furtună care a traversat vreodată Louisiana. Continuă să provoace pagube şi să pună vieţi în pericol”, a declarat guvernatorul Louisianei, John Bel Edwards, într-o conferinţă de presă susţinută joi după-amiază.

O fată de 14 ani din Leesville, Louisiana, se află printre cei care au murit când un copac a căzut pe casa ei, a declarat un purtător de cuvânt al lui Edwards.


O uzină chimică a luat foc după trecerea uraganului, joi simineaţa, în Westlake, Louisiana.

Edwards i-a avertizat pe locuitorii din zonă să se adăpostească, să închidă uşile şi ferestrele şi să închidă aerul condiţionat, în timp ce autorităţile investigau cazul. Traficul a fost blocat poe autostrada din apropiere şi pe o altă şosea.

În oraşul Lake Charles, vântul a bătut cu 137 de kilometri pe oră, iar la un moment dat a atins 206 kilometri pe oră.

Citește și : Jens Stoltenberg îi cere Rusiei să nu se amestece în Belarus

Ulterior, Garda Naţională a început să cureţe drumurile de resturi.

Centrul Naţional pentru Uragane prognozase miercuri că un val marin provocat de furtună va fi „mortal” şi că ar putea pătrunde pe uscat pe o distanţă de până la 40 de mile. Deşi cele mai pesimiste previziuni nu s-au materializat, pagubele produse de vânt şi de ploile torenţiale vor continua pe parcursul zilei de joi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

Tatiana Nistorică, cercetată pentru corupție, demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii

Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată astăzi, la prima ședință a noului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.