StiripesurseȘtirile zileiPatru morți, în urma unui accident în care a fost implicat...

Patru morți, în urma unui accident în care a fost implicat un autocar cu turiști în statul american Utah

Publicat:

Cel puțin patru persoane au murit și alte 26 au fost rănite după ce un autobuz cu turiști a ieșit de pe carosabil în apropierea Parcului Național Bryce Canyon din statul american Utah, au anunțat autoritățile locale, citate de Reuters, potrivit mediafax.

Turiștii de la bordul autobuzului erau vorbitori de chineză, dar naționalitatea lor nu a fost momentan anunțată.

Citește și : Rebelii houthi din Yemen intenţionează să pună capăt atacurilor împotriva Arabiei Saudite

Cauza accidentului nu este momentan cunoscută. Accidentul a avut loc în jurul orei locale 11.30, pe Drumul Național 12, în vestul parcului național.

Cel puțin 30 de persoane se aflau în autobuz în momentul în care acesta a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat pe marginea drumului, a transmis Denise Dastrup, purtătorul de cuvânt al poliției.


Cele 26 de persoane care au supraviețuit au fost rănite, 12 dintre acestea fiind în stare gravă.

Citește și : Boris Johnson: ‘Cred că facem progrese’ în negocierile pentru Brexit

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Restricții de circulație pe strada Mitropolit Dosoftei din Chișinău din cauza lucrărilor de reparație

Lucrările de reparație a străzii Mitropolit Dosoftei din capitală, pe tronsonul cuprins între străzile Henri Coandă și Mihai Viteazul, încep miercuri, 22 iulie. Potrivit...

Tofan: Guvernul lucrează la un nou concept de reformă fiscală

Premierul desemnat, Vasile Tofan, anunță că Executivul lucrează la un nou concept de reformă fiscală, care va fi supus consultărilor publice în perioada următoare....

Reacția lui Plahotniuc după ce Grosu și Tofan i-au readus numele în plenul Parlamentului: ‘Pentru a impresiona publicul’

Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, a transmis din Penitenciarul nr. 13 un nou mesaj public, după ce numele său a...

Politico: Directorul FBI, vizită rară în Rusia

Directorul FBI, Kash Patel, intenționează să efectueze în luna octombrie o vizită în Rusia, unde ar urma să aibă întâlniri la Moscova și Sankt...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.