StiripesurseExternePatru tineri, inclusiv un român, vizaţi într-o anchetă în Germania cu...

Patru tineri, inclusiv un român, vizaţi într-o anchetă în Germania cu privire la vandalizarea a 270 de maşini

Publicat:

Patru tineri – de naţionalitate română, sârbă croată, germană şi bosniacă – sunt suspectaţi de justiţia germană de sabotarea misterioasă prin pulverizarea de spumă termoizolantă în toba de eşapament a aproximativ 270 de mașini, iar presa evocă o posibilă legătură cu Rusia înaintea alegerilor legislative anticipate prevăzute la 23 februarie, relatează AFP.

Cei patru tineri suspecţi, cu vârste cuprinse între 17 şi 29 de ani, sunt anchetaţi cu privire la ”degradare de bunuri în grup”, declară AFP Parchetul din Ulm, în landul Baden-Württemberg (sud), potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

Ei sunt suspectaţi de faptul că au ”pulverizat spună izolantă în tobele de aşapament” ale unui număr de 123 de vehicule semnalate ca avariate în regiune, precizează parchetul.

Cei patru tineri au fost lăsţi în libertate, anunţă parchetul care nu vrea să pronunţe încă cu privire la ”motivaţiile” acestor infracţiuni, pebtru că ”ancheta este în curs”.


În landul Brandenburg (nord-est), poliţia a confirmat AFP că anchetează, de la jumătatea lui decembrie, cu privire la fapte asemnătoare împotriva a 43 de maşini parcate în apropierea sediului Primăriei din Schönefeld, la periferia Berlinului.

”Autocolante cu conţinut politic au fost lipite pe geamurile din spate” ale vehiculelor avariate, precizează poliţia.

ABORDAT DE CĂTRE UN RUS

Pe autocolant apare ministrul Economiei Robert Habeck, candidatul Verzilor (ecologişti) la Cancelarie, şi sloganul ”Fii mai verde!”, potrivit unor fotografii publicate de către săptămânalul Der Spiegel.

În total, 270 de vehicule au fost avariate în întreaga Germanie, potrivit Der Spiegel.

Revista dezvăluie că unul dintre acuzaţi le-a mărturisit anchetatorilor că a fost abordat de către un rus, pe mesageria Viber, pentru a comite degradări în schimbul sumei de 100 de euro pe vehicul.

Citește și: UE va elimina plafonul impus la preţul gazelor naturale

Tot potrivit revistei, surse din domeniul securităţii evocă o campanie ţintită care are scopul să-i întoarcă pe alegătorii germani împotriva Verzilor în alegerile legislative anticipate de la 23 februarie.

În noiembrie, Oficiul Federal al Protecţiei Constituţiei (BfV), serviciile germane de informaţii interne, avertiza într-un raport cu privire la ”posibile tentative de amestec” străin în campania electorală prin acte de sabotaj.

BfV arăta în md specific cu degetul ameninţarea rusă.

Moscova are ”cel mai mare şi mai evident interes să influenţeze alegerile în sensul său”, avertiza spionajul german.

Miniştrii ecologişti din cadrul Guvernului german au fost vârsful de lance al livrărilor de armament Ucrainei, o convertire a partidului, al cărui pacifism era marca sa de peste 40 de ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

S-a rupt lanţul de iubire între Trump şi Netanyahu: “Ești complet nebun! Toată lumea te detestă acum”

Președintele SUA a condamnat ferm incursiunea israeliană în Liban, după ce șeful statului israelian a amenințat că va ataca Beirutul dacă Hezbollah nu își...

Maia Sandu a participat la sărbătoarea CNA

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a apreciat munca depusă de echipa Centrului Național Anticorupție (CNA) și a subliniat că datorită eforturilor instituției, în prezent...

O fetiță de 10 luni a suferit arsuri după ce a atins cuptorul încins

O fetiță de 10 luni a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a suferit arsuri la mână. Incidentul s-a produs ieri, 4 iunie,...

Franţa îşi menţine sprijinul militar pentru România şi îşi adaptează postura în funcţie de ameninţări

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat că securitatea României are "o importanţă extrem de mare" pentru Paris şi a reafirmat angajamentul militar francez pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.