StiripesurseȘtirile zileiPCC consolidează influenţa lui Xi Jinping

PCC consolidează influenţa lui Xi Jinping

Publicat:

Partidul Comunist chinez, care marchează anul acesta un secol de existenţă, a adoptat joi o rezoluţie referitoare la propria istorie care întăreşte şi mai mult influenţa preşedintelui Xi Jinping, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Partidul şi poporul au luptat timp de un secol, scriind epopeea cea mai magnifică din istoria de milenii a poporului chinez”, se arată în rezoluţia adoptată cu uşile închise de cei aproape 400 de membri ai Comitetului central al PCC.

Citeşte şi: China anunţă un acord cu SUA pentru ‘consolidarea acţiunii climatice’ – Black News

“Socialismul chinez a intrat într-o nouă eră” de la venirea la putere a lui Xi Jinping, la sfârşitul lui 2021, conform unui extras din rezoluţie difuzat de agenţia Xinhua.

“Gândirea (lui Xi Jinping) este chintesenţa culturii şi sufletului chinez”, iar prezenţa sa “în inima” partidului “este de importanţă decisivă pentru promovarea procesului istoric al marii înnoiri a naţiunii chineze”, se mai afirmă în rezoluţie.


În cei 100 de ani ai săi, PCC nu a mai adoptat până acum decât două rezoluţii consacrate istoriei sale şi de fiecare dată înainte de a începe un nou capitol politic, notează AFP. Prima a fost 1945 şi a întărit autoritatea lui Mao Zedong, cu patru ani înaintea instalării la putere a comuniştilor, iar a doua, în 1981, i-a dat ocazia lui Deng Xiaoping să întoarcă pagina maoismului, recunoscând “erorile” Marelui cârmaci, într-un moment de lansare a unor reforme economice.

În ce-l priveşte, Xi Jinping este frecvent calificat drept cel mai puternic lider chinez după Mao. Devenit secretar general al PCC în 2012, iar în 2013 preşedintele Republicii Populare, Xi a determinat modificarea constituţiei chineze, în 2018, astfel ca să poată rămâne în fruntea ţării mai mult de două mandate, iar “gândirea” sa a fost înscrisă în legea fundamentală, la fel ca a lui Mao.

Vezi şi: Patru astronauţi au decolat spre SSI la bordul SpaceX – VIDEO – Black News

Ascensiunea sa a fost însoţită de o reprimare a tuturor formelor de contestare, fie că a fost vorba de Hong Kong sau Xinjiang, iar mai nou Xi poartă şi aureola “victoriei” asupra pandemiei, deşi mai apar focare sporadice de coronavirus şi în această ţară unde a fost detectată prima dată epidemia, acum aproximativ doi ani.

Xi Jinping va fi fără îndoială reales în toamna anului viitor pentru un al treilea mandat, ceea ce nu s-a mai întâmplat din epoca maoistă, cu toate că va atinge vârsta limită de 68 de ani impusă tradiţional liderilor chinezi, mai notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Conturile secrete de Instagram ale vedetelor nu mai sunt chiar secrete

Fanii au găsit o nouă metodă de a părea mai apropiate de fanii lor, fără să renunțe complet la controlul asupra imaginii publice. Tot...

25 iulie: Ziua Mondială de Prevenire a Înecului (ONU)

Ziua Mondială de Prevenire a Înecului (World Drowning Prevention Day), declarată în aprilie 2021 prin rezoluţia A/RES/75/273 a Adunării Generale, este organizată anual la...

Evenimentele Zilei de 25 iulie în Istorie

25 iulie este a 206-a zi a calendarului gregorian și a 207-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 25 iulie (BOR) Adormirea Sfintei Ana, mama...

Fiica cea mică a lui Brad Pitt și Angelina Jolie cere eliminarea numelui ‘Pitt’

Fiica cea mică a lui Brad Pitt și Angelina Jolie, Vivienne, a depus o cerere pentru eliminarea numelui de familie „Pitt”. Ea este al...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.