StiripesurseJustiţiePCCOCS deschide o cauză penală în cazul Gorgan

PCCOCS deschide o cauză penală în cazul Gorgan

Publicat:

PCCOCS deschide o cauză penală în cazul Gorgan

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a deschis o cauză penală în cazul fostul șef al Marelui Stat Major, Igor Gorgan, acuzat de spionaj în favoarea Rusiei.
”În contextul informației expuse în sursele mass-media, PCCOCS, informează că orice acțiuni săvârșite contra intereselor Republicii Moldova, în dauna suveranității, inviolabilității teritoriale și securității de stat sunt investigate minuțios și complex de către procurori, prin aplicarea unor metode tactice orientate spre cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă a circumstanțelor cauzei și pentru stabilirea adevărului. În acest sens, precizăm că fapta cu privire la pretinsele acțiuni subversive manifestate prin transmiterea unui stat străin și reprezentanților acestuia a unor date referitoare la sistemul național de apărare, formează obiectul unei cauze penale” se notează într-un comunicat PCCOCS.

PCCOCS deschide o cauză penală în cazul Gorgan

La moment, investigațiile sunt în desfășurare pentru a identifica toate persoanele implicate în săvârșirea faptei infracționale, cu stabilirea caracterului și conținutului informației pretins transmise, cât și aprecierea impactului acestora asupra intereselor Republicii Moldova.

Precizăm că, potrivit jurnaliștilor The Insider, Igor Gorgan ar colabora cu Directoratul principal de spionaj al Federației Ruse (GRU). Jurnaliștii au obținut accesul la corespondența de Telegram a lui Gorgan cu curatorul său din GRU, colonelul Alexei Makarov, din care rezultă că primul raporta regulat despre situația politică internă din R. Moldova și transmitea informații despre vizitele reprezentanților Ministerului Apărării din Ucraina, care achiziționau echipamente și muniții militare pentru forțele lor armate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.