Pentagonul anunţă câţi civili au fost omorâţi în operaţiunile sale din 2019

Publicat:

Armata americană a recunoscut miercuri că 132 de civili şi-au pierdut viaţa anul trecut în operaţiunile sale în întreaga lume, un bilanţ cu mult inferior evaluărilor unor organizaţii neguvernamentale, notează AFP, potrivit agerpres.

Departamentul Apărării a estimat că “132 de civili au fost ucişi şi 91 răniţi în 2019 în cursul unor operaţiuni militare americane în Irak, Siria, Afganistan şi Somalia”, a indicat Pentagonul într-un raportul anual solicitat de Congresul SUA.


Citeşte şi: Pandemia câştigă teren în închisorile din SUA

Raportul a precizat că departamentul nu a identificat “nicio victimă în operaţiunile militare americane din Yemen şi Libia”.

În Afganistan, armata americană a recunoscut cele mai multe victime civile, cu 108 morţi 75 de răniţi.

În Irak şi în Siria, Pentagonul a recunoscut responsabilitatea sa în moartea a 22 de civili, în timp ce alţi 13 au fost răniţi.

În Somalia, a admis doar doi morţi şi trei răniţi.

Organizaţiile neguvernamentale publică constant bilanţuri net superioare ale loviturilor americane asupra teatrelor de război.

Citeşte şi: Curtea Supremă israeliană aprobă guvernarea lui Netanyahu cu Gantz

ONG-ul Airways, care înregistrează victimele civile ale bombardamentelor în lume, evaluează astfel între 465 şi 1.113 numărul civililor ucişi anul trecut în Siria numai de coaliţia condusă de Statele Unite.

“Raportul Departamentului Apărării reprezintă un anumit progres în termeni de transparenţă în privinţa operaţiunilor militare americane”, a subliniat o purtătoare de cuvânt a filialei americane a organizaţiei Amnesty International, Daphne Eviatar.

“Conţinutul raportului sugerează, cu toate acestea, că Pentagonul continuă să subevalueze numărul victimelor civile”, a adăugat ea.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O regiune din Belgia va interzice folosirea telefoanelor mobile în şcoli

O regiune din Belgia va interzice folosirea telefoanelor mobile în şcoli Guvernul regiunii belgiene Valonia a votat miercuri pentru interzicerea folosirii în scopuri recreaţionale a...

Moda în Trecere: Între Inovație și Tradiție la Săptămâna Modei de la Paris

Moda în Trecere: Între Inovație și Tradiție la Săptămâna Modei de la Paris Moda se află într-o perioadă de tranziție, așa cum a fost evident...

Un oraș din Italia înregistrează un număr uriaș de cazuri de febră dengue: ‘Situația a scăpat de sub control’

Un oraș din Italia înregistrează un număr uriaș de cazuri de febră dengue: 'Situația a scăpat de sub control' Epidemiologii italieni au tras un semnal...

Hedi Slimane părăseşte postul de director artistic al casei de modă Céline (LVMH)

Hedi Slimane părăseşte postul de director artistic al casei de modă Céline (LVMH) Hedi Slimane, director artistic, de creaţie şi imagine la Céline din ianuarie...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.