Pentagonul simte că se îngroașă gluma în Belarus: Trupe şi tancuri americane vor staționa în Lituania!

Publicat:

Trupe şi tancuri americane vor ajunge în Lituania vineri pentru o misiune de două luni în apropierea frontierei cu Belarus, dar guvernul de la Vilnius susţine că acesta nu este un mesaj îndreptat către statul vecin susţinut de Rusia, unde protestele continuă, relatează joi Reuters, potrivit agerpres.

Într-un anunţ miercuri seară, statul membru NATO Lituania a anunţat că trupe americane vor fi mutate din Polonia pentru exerciţii militare planificate anterior. Acestea sunt “de natură defensivă şi nu sunt îndreptate împotriva niciunui vecin, inclusiv Belarus”, au mai precizat autorităţile de la Vilnius.


Citește și: În ciuda violențelor din Sofia, Boiko Borisov ‘ține cu dinții’ de putere

Totuşi, trupele americane sosesc mai devreme şi rămân mai mult timp decât anunţase guvernul înainte de izbucnirea protestelor în Belarus din cauza alegerilor de la 9 august, în urma cărora Aleksandr Lukaşenko a rămas la putere pentru încă un mandat.

Lukaşenko a negat acuzaţiile opoziţiei din Belarus şi ale ţărilor occidentale potrivit cărora votul a fost trucat şi a rezistat revendicărilor protestatarilor de a se retrage. El a acuzat NATO că masează trupe în apropierea frontierei cu Belarus, ceea ce Alianţa a infirmat, şi a spus că va cere ajutor militar Rusiei dacă va fi necesar.

Misiunea din Lituania, care va începe vineri şi va continua până în noiembrie, include 500 de militari americani şi 40 de vehicule, precum tancuri Abrams şi transportoare blindate de trupe Bradley, a spus un purtător de cuvânt al armatei lituaniene.

Pe 29 iulie, ministrul lituanian al apărării, Raimundas Karoblis, a declarat pentru agenţia de presă BNS că SUA vor trimite un batalion de 300 până la 1.000 de soldaţi în septembrie, pentru o perioadă de două săptămâni, care va începe la jumătatea lunii.

El a repetat această informaţie pe 4 august, într-un interviu pentru postul public de radio LRT.

“Misiunea a fost aliniată cu programul de antrenament şi disponibilitatea zonei de manevră”, a declarat pentru Reuters purtătoarea de cuvânt a Ministerului Apărării Vita Ramanauskaite.

Citește și: 51 de români candidează la alegerile din Italia

Pe lângă trupele americane, până la 1.000 de militari şi avioane militare din Franţa, Italia, Germania, Polonia şi alte state vor lua parte la un exerciţiu anual în perioada 14-25 septembrie, a mai precizat sursa citată.

Ministerul nu a anunţat însă planuri ale acelor contingente de a rămâne în Lituania după 25 septembrie, notează Reuters.

Karoblis a declarat anterior în cursul acestei luni că există un real pericol ca Rusia să trimită forţe în Belarus.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Oscar: Franţa îşi modifică procedura de selecţie la categoria ‘cel mai bun lungmetraj internaţional’

Oscar: Franţa îşi modifică procedura de selecţie la categoria 'cel mai bun lungmetraj internaţional' Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) din Franţa a decis să modifice...

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa Epic Games, producătorul jocului video ”Fortnite”, a declarat vineri că Apple...

Directorul financiar de la LVMH îndeamnă Europa să rămână unită în contextul disputelor comerciale

Directorul financiar de la LVMH îndeamnă Europa să rămână unită în contextul disputelor comerciale Ancheta demarată de China asupra coniacului european este o reacţie la...

VIDEO – Justin Bieber, spectacol incendiar la nunta miliardarilor în India

VIDEO - Justin Bieber, spectacol incendiar la nunta miliardarilor în India Justin Bieber a oferit un spectacol incendiar la nunta anului, care are loc în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.