StiripesurseȘtirile zileiPentagonul trimite mii de militari la graniţa cu Mexicul

Pentagonul trimite mii de militari la graniţa cu Mexicul

Publicat:

Statele Unite ale Americii (SUA) vor trimite cu 3.750 de militari în plus la frontiera cu Mexicul pentru a combate imigraţia clandestină, crescând de şapte ori numărul de militari desfăşuraţi în zonă, a anunţat duminică Pentagonul, informează AFP, potrivit agerpres.

“Departamentul de Apărare va desfăşura cu circa 3.750 de oameni mai mulţi pentru a aduce sprijin suplimentar pazei de frontieră de la graniţa de sud-vest, (sprijin) aprobat de secretarul de stat interimar (Patrick) Shanahan la 11 ianuarie”, se spune într-un comunicat al Pentagonului.

Citește și : Emmanuel Macron are în vedere un referendum în ziua alegerilor europene, 26 mai, pentru a ieşi din criza ‘vestelor galbene’

Astfel, efectivele militare vor ajunge la 4.350 de oameni, comparativ cu 600 până acum.

Această desfăşurare este prevăzută pentru trei luni. În timpul acestei perioade, “vom continua să evaluăm componenţa forţelor necesare pentru a îndeplini misiunea de protecţie şi a securiza frontiera de sud”, a adăugat Pentagonul.


Preşedintele Donald Trump a acordat Congresului timp până la 15 ianuarie pentru a se pune de acord asupra finanţării unui zid anti-imigraţie pe care liderul american îl vrea construit la această frontieră. Potrivit lui Trump, porţiuni din acest zid ar urma să fie prelungite pentru a stăvili ceea ce el descrie drept “o invazie de criminali” veniţi din America Latină.

“Cu caravane care traversează Mexicul în direcţia ţării noastre, republicanii trebuie să fie pregătiţi să facă tot ce va fi necesar pentru o securitate SOLIDĂ la frontieră”, a notat preşedintele Trump pe contul său de Twitter. “Democraţii nu fac nimic. Dacă nu există zid, nu există securitate. Trafic de fiinţe umane, droguri şi criminali de tot soiul: STAŢI DEPARTE!”, a adăugat Donald Trump.

Citește și : Nota de plată pentru Brexit. Cât de scump plătește Marea Britanie pentru ieșirea din UE

Adversarii săi democraţi, care au preluat în noiembrie majoritatea în Camera Reprezentanţilor, resping ferm acest proiect pe care îl denunţă ca fiind inuman şi costisitor.

Această dispută cu privire la zid a provocat cea mai îndelungată închidere a administraţiei federale, private de buget (shutdown), care a durat 35 de zile, până la 25 ianuarie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

„Satul European”: Un centru comunitar din Edineț a fost renovat complet

Locuitorii comunei Bleșteni, raionul Edineț, beneficiază de condiții mai bune la Centrul Comunitar Multifuncțional din satul Volodeni, după implementarea a două proiecte finanțate prin...

Argumentele prin care Curtea de Apel a menținut condamnarea Marinei Tauber: învinuirea „abuzivă și neclară” și „repetări inutile”

Fosta deputată Marina Tauber a rămas cu pedeapsa de 7 ani și 6 luni de închisoare în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului partid...

Capcana internațională ‘Finlanda’: sute de tineri refugiați au fost lăsați fără bani într-o escrocherie colosală

Sute de tineri din Myanmar, refugiați în Thailanda după izbucnirea războiului civil din țara lor, au fost victimele unei escrocherii prin care li s-au promis studii...

Cinci țări propun înăsprirea unor reguli de aderare la UE

Olanda, Franța, Germania, Luxemburg și Belgia au solicitat reguli mai stricte în viitoarele tratate de aderare la Uniunea Europeană   Aceste țări doresc să prevină regresul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.