Pentru a avea pace, Europa trebuie să se pregătească de război

Publicat:

Pentru a avea pace, Europa trebuie să se pregătească de război

Europa trebuie să-şi consolideze capacităţile de apărare şi să treacă la o abordare de tipul “economie de război” ca răspuns la ameninţarea reprezentată de Rusia, a declarat luni preşedintele Consiliului European, Charles Michel, citat de Reuters.

Într-un articol de opinie publicat în ziare europene şi de site-ul Euractiv, Michel – care va prezida joi o reuniune a liderilor UE pentru a discuta despre sprijinul destinat Ucrainei – a afirmat că este nevoie ca Europa să-şi asume responsabilitatea pentru propria securitate şi să nu se bazeze prea mult pe sprijinul unor ţări precum SUA.


“Dacă nu vom avea un răspuns corect din partea UE şi nu vom acorda suficient sprijin Ucrainei pentru a opri Rusia, noi vom urma la rând. Deci, trebuie să fim pregătiţi pentru apărare şi să trecem la o abordare de tipul ‘economie de război”’, a declarat Michel.

“Dacă vrem pace, trebuie să ne pregătim de război”, a insistat şeful Consiliului European.

Deşi Europa a făcut progrese de la invazia Moscovei în februarie 2022 în Ucraina – inclusiv prin creşterea capacităţii de producţie militară cu 50% – este nevoie de mult mai mult, a declarat Charles Michel, subliniind că, timp de decenii, Europa nu a investit suficient în securitatea şi apărarea sa.

Citește și În Ucraina, 9.000 de copii vor fi evacuaţi din oraşul rus Belgorod

El a îndemnat ţările membre ale UE să se asigure că Ucraina primeşte ceea ce are nevoie pe câmpul de luptă, inclusiv prin cheltuirea banilor UE pe echipamente militare şi prin utilizarea profiturilor excepţionale obţinute din activele imobilizate ale Rusiei pentru a cumpăra arme pentru Ucraina.

Totodată, înaltul oficial european a îndemnat ţările membre ale blocului comunitar să faciliteze investiţiile în apărare, inclusiv prin luarea în considerare a modificării mandatului Băncii Europene de Investiţii (BEI), instrumentul de creditare al UE, pentru a-i permite să sprijine industria de apărare a Europei.

Ţările UE au aprobat luni un acord vizând creşterea sprijinului UE pentru forţele armate ucrainene cu 5 miliarde de euro pe fondul avertismentelor că forţele Kievului au nevoie de mai multe resurse pentru a rezista în faţa unei armate ruseşti mult mai mari, în timp ce un pachet de ajutor american de 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina este blocat în Congres.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A fost descoperită o insectă care le dă fiori și cercetătorilor: Rinhatiana cracentis este supranumită și ‘musca cu toc’

A fost descoperită o insectă care le dă fiori și cercetătorilor: Rinhatiana cracentis este supranumită și 'musca cu toc' O echipă de cercetători a amplasat...

Fenomen ciudat în Germania: studenții pleacă masiv să studieze în alte țări, inclusiv în România și Bulgaria

Fenomen ciudat în Germania: studenții pleacă masiv să studieze în alte țări, inclusiv în România și Bulgaria Fiecare al 12-lea student german la medicină alege...

Horoscop 27 aprilie 2024

Horoscop 27 aprilie 2024 Este o zi încărcată, însă nu trebuie să vă lăsaţi copleşiţi de emoţii, potrivit stiripesurse.ro. Horoscop 27 aprilie 2024 Berbec Berbecii au un...

Papa Francisc va participa la summitul G7 privind inteligenţa artificială, care va avea loc în iunie în Italia

Papa Francisc va participa la summitul G7 privind inteligenţa artificială, care va avea loc în iunie în Italia Papa Francisc va lua parte la sesiunea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.