StiripesurseRăzboi in Ucraina„Pentru prima dată în istorie”. Ucrainenii au doborât un elicopter rus...

„Pentru prima dată în istorie”. Ucrainenii au doborât un elicopter rus și au avariat altul cu rachete trase dintr-o dronă marină

Publicat:

Spionajul militar ucrainean (GUR) a anunțat marți că a reușit o „lovitură istorică” – distrugerea „pentru prima dată în lume” a unei ținte aeriene folosind o dronă navală Magura V5. Mai precis, soldații ucraineni au distrus un elicopter rusesc și au avariat altul cu rachete lansate de pe o dronă marină în Marea Neagră, potrivit didgi24.ro. 

„La 31 decembrie 2024, soldații unității speciale a GUR a Ministerului Apărării al Ucrainei «Grupul 13» au distrus pentru prima dată în istorie o țintă aeriană folosind o dronă navală de atac Magura V5 echipată cu rachete. În timpul bătăliei din Marea Neagră de lângă Capul Tarhankut, în Crimeea ocupată temporar, un elicopter rus Mi-8 a fost distrus prin utilizarea rachetelor R-73 «SeeDragon».

Un alt elicopter inamic similar a fost lovit și a reușit să ajungă înapoi la baza sa aeriană”, a transmis marți GUR într-un comunicat, postând și o filmare a acțiunii. În imaginile publicate de spionajul militar ucrainean, filmate din drona marină, se vede cum aceasta este atacată dintr-un avion, iar apoi dintr-un elicopter, în timp ce proiectilele lovesc apa mării lângă aparatul amfibiu.

Drona Magura V5, care, conform GUR, este echipată cu rachete, lansează proiectile care reușesc să lovească un elicopter, aparatul de zbor fiind urmărit pe traiectoria sa până când se prăbușește în mare. Un alt aparat de același tip – Mi-8 – este lovit cu altă rachetă, însă acesta reușește să ajungă înapoi la baza aeriană de unde a decolat, a mai precizat spionajul militar ucrainean.

Este prima dată în lume când un aparat de zbor este lovit cu rachete lansate dintr-o dronă marină, precizează GUR. Dronele marine Magura V5 dezvoltate de Ucraina sunt o armă din ce în ce mai redutabilă în Marea Neagră, reușind până acum să scufunde mai multe nave de război rusești.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Șoșoacă, ironizată după ce s-a afișat într-o maşină de fiţe

Europarlamentara și lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a atras din nou atenția în mediul online după ce a publicat pe TikTok mai multe imagini...

Sute de spitale din România, paralizate de o grevă de avertisment

Angajații din aproape 500 de spitale din România au participat ieri la o grevă de avertisment de două ore, nemulțumiți de proiectul noii legi...

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.