Mascații au descins cu percheziții în mai multe primării din țară într-un dosar ce vizează presupuse fapte de corupție și delapidarea fondurilor naționale și externe destinate proiectelor de infrastructură rutieră și rețelelor de apeduct și canalizare.
Citește și: Președinția explică grațierea individului încătușat pentru organizarea asasinatelor în Ucraina
La această oră sunt în desfășurare peste 40 de percheziții și ridicări de documente din mai multe primării din raioanele Căușeni, Sângerei, Soroca, Șoldănești, Edineț, Taraclia, Strășeni și Glodeni, sediul unui agent economic din Chișinău, precum și sediul Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală din capitală.
Ancheta vizează presupuse nereguli în procesul de achiziții publice, în care ar fi fost implicați funcționari și agenți economici, iar prejudiciul estimat este calificat drept unul considerabil.












