StiripesurseȘtirile zileiUn tânăr din Uzbekistan – expulzat din țară

Un tânăr din Uzbekistan – expulzat din țară

Publicat:

Pe teritoriul municipiului Bălți a fost depistat în ședere ilegală un cetățean al Republicii Uzbekistan, în vârstă de 22 de ani.

Citește și: Un pensionar a violat copila vecinilor. Individul – condamnat

În cadrul verificărilor suplimentare, s-a stabilit că anterior, în privința străinului, a fost emisă o decizie de returnare benevolă, însă aceasta nu a fost executată la expirarea termenului acordat.

Ca urmare, Judecătoria Bălți a dispus luarea în custodie publică, iar Inspectoratul General pentru Migrație a emis decizia de îndepărtare a străinului sub escortă de pe teritoriul Republicii Moldova.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

Persoanele de peste 50 de ani fac aceeași greșeală când își planifică vacanțele

Un sfert dintre britanicii peste 50 de ani se simt blocați într-un „limbo al călătoriilor”. Un nou studiu arată că mulți își amână vacanțele...

Există și ‘sindromul inimii fericite’. Poate imita un infarct și pune viața în pericol

A fost atât de fericită la nunta fiicei sale, încât inima ei și-a schimbat forma. Medicii au crezut inițial că are infarct, dar cauza...

Gata cu șmecheria de pe plajă. Autoritățile au început să ridice umbrelele lăsate peste noapte

Autoritățile din Manduria, Italia, au ridicat umbrelele și șezlongurile lăsate peste noapte pe plajă pentru a „rezerva” ilegal locul. Amenzile ajung la 500 de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.