StiripesurseȘtirile zileiPercheziții într-un dosar de trafic de droguri. Două persoane arestate

Percheziții într-un dosar de trafic de droguri. Două persoane arestate

Publicat:

Oamenii legii anunță despre destructurarea activității unui grup infracțional suspectat de comercializarea drogurilor pe teritoriul municipiului Chișinău și în nordul țării.

Citește și: Blocul „fără Inima”! Partidul lui Vlah – exclus din cursa electorală

În vizorul oamenilor legii au ajuns doi bărbați de 28 și 33 de ani, originari din Bălți și Florești. Unul dintre ei a fost reținut în flagrant, după ce în cadrul măsurilor speciale de investigație și de urmărire penală, ofițerii de investigație, cu suportul  polițiștilor din cadrul Direcției patrulare Nord a INSP au stopat pe traseu un Ford, în care acesta se afla ca pasager. La fața locului au fost descoperite sute de pachețele de tip zip-lock pline cu droguri.

Perchezițiile ulterioare la domiciliile suspecților au dus la ridicarea  drogurilor de tip PVP (sare), telefoane mobile și un cântar electronic de înaltă precizie. Valoarea drogurilor pe piața neagră este estimată la aproximativ 300.000 de lei. Cei doi au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Potrivit legislației, ei riscă pedepse cu închisoarea de la 7 la 15 ani.

În continuare sunt întreprinse acțiuni în vederea stabilirii și altor persoane implicate sau care ar fi favorizat activitatea grupului infracțional.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Omul lui Băsescu dezvăluie adevăratul motiv al disputei dintre Dan și Bolojan

Sociologul și fostul consilier prezidențial al lui Traian Băsescu, Sebastian Lăzăroiu, susține că una dintre cauzele tensiunilor dintre președintele României, Nicușor Dan, și premierul...

Producătorii americani de GNL şi-au schimbat poziţia din cauza crizei – nu mai doresc contracte pe termen lung

Semnarea unor contracte pentru livrarea de GNL pe termen lung cu producătorii americani devine din ce în ce mai dificilă din cauza crizei din...

Uganda denunţă restricţiile aeriene “nedrepte”

Uganda, ţară care a avut un răspuns lăudat la nivel internaţional în faţa focarului de Ebola, cu doar 19 cazuri înregistrate, inclusiv două decese,...

VIDEO Roboți, simulatoare și invenții spectaculoase la Chișinău Maker Faire 2026

Tehnologia, inovația și creativitatea s-au întâlnit în cadrul celei de-a șasea ediții a festivalului „Chișinău Maker Faire”, unde participanții și-au prezentat proiectele și au...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.