Percheziții la Chișinău și Ialoveni: Suspecţii s-au trezit cu mascaţii la uşă

Mai multe percheziții au loc în această dimineață în Chișinău și raionul Ialoveni, într-o cauză penală ce vizează obținerea și utilizarea ilegală a unor informații ce constituie secret comercial, fapte care ar fi provocat un prejudiciu considerabil, transmite Moldpres.

Potrivit Poliției, acțiunile sunt desfășurate de ofițerii Direcției investigații infracțiuni economice din cadrul Inspectoratul Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, cu suportul polițiștilor din BPDS Fulger.

Citeşte şi: Activele Lukoil de la AIC se întorc în proprietatea statului – Stiripesurse.md

Conform datelor preliminare ale anchetei, pe parcursul anului 2025, mai multe persoane care activau în cadrul unei companii din Chișinău ar fi obținut ilegal informații confidențiale de natură tehnică și comercială. Datele respective ar fi fost ulterior transmise și utilizate în interes personal sau în beneficiul altor agenți economici.

Oamenii legii precizează că perchezițiile sunt efectuate în scopul acumulării probatoriului necesar și al stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei, inclusiv identificarea persoanelor implicate și a eventualelor prejudicii cauzate.

Urmărirea penală este în desfășurare, iar, potrivit autorităților, informații suplimentare vor fi comunicate pe măsura avansării investigațiilor.

Citeşte şi: Târguri ale producătorilor autohtoni, organizate în weekend în Chișinău

This post was last modified on 30/01/2026 10:59 10:59

Tags: chisinaufulgerIaloveniInspectoratul Național de Investigații (INI)PCCOCS (Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale)spionaj economic
Social