StiripesurseEconomieActivele Lukoil de la AIC se întorc în proprietatea statului

Activele Lukoil de la AIC se întorc în proprietatea statului

Publicat:

Activele deținute de Lukoil din cadrul Aeroportului Internațional Chișinău s-au întors în proprietatea statului, anunță Guvernul. Potrivit unui comunicat, Agenția Proprietății Publice și AIC au finalizat procesul de inventariere și au semnat cu Lukoil Moldova actele de predare – primire ale complexului petrolier din cadrul aeronavei.

Măsura a fost luată în conformitate cu decizia Consiliului pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului (CEIISS) din data de 15 decembrie 2025.

Citeşte şi: ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi – Stiripesurse.md

În aceeași ședință, CEIISS a interzis activitatea Lukoil în domenii de interes strategic pentru securitatea statului cu beneficiarii și fondatorii existenți și a dispus revenirea la situația anterioară privatizării, în anul 2005, a complexului petrolier din Aeroport. Lukoil a fost obligată să predea activele până la 9 ianuarie curent. Deoarece compania nu s-a conformat, la 16 ianuarie Consiliul i-a aplicat o amendă de 5 milioane de lei, care a fost achitată săptămâna curentă.

Conform deciziei Consiliului din 16 ianuarie, a fost suspendată activitatea Lukoil în domenii strategice pentru securitatea statului și acordat termen pentru predarea activelor până la 28 ianuarie curent.


După impunerea sancțiunilor internaționale de către Biroul pentru controlul activelor străine (OFAC) al Departamentului Trezoreriei SUA (OFAC), la 12 noiembrie a fost încheiat un contract de comodat gratuit între Aeroport și compania Lukoil pentru preluarea în administrare a activelor de la Aeroport, până la finalizarea procesului de predare-primire a acestora.

Amintim că procedura de screening a investițiilor de importanță pentru securitatea statului realizate de către „LUKOIL-MOLDOVA” SRL a fost inițiată în luna mai a anului 2024, anterior aplicării sancțiunilor internaționale impuse de OFAC.

Cât privește activitatea stațiilor de alimentare cu combustibili de pe teritoriul Republicii Moldova, acestea ar urma să fie preluate de fondul de investiții american, Carlyle Group. Este de menționat că, în conformitate cu legislația moldovenească, noul acționar anunțat este obligat să solicite aprobarea investițiilor, iar CEIISS să se expună cu o decizie în acest sens.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Inteligența artificială scoate la iveală o posibilă fraudă uriașă în cercetarea despre cancer

Un sistem bazat pe inteligență artificială a identificat peste 250.000 de lucrări științifice despre cancer care prezintă caracteristici similare unor studii retrase anterior din...

La 48 de ani-lumină de Pământ, o planetă ar putea ascunde un ocean sub gheață

Astronomii au identificat noi indicii care sugerează că exoplaneta LHS 1140 b, aflată la aproximativ 48 de ani-lumină de Pământ, ar putea avea o...

Mai multe victime, mai multe bombardamente și aceeași întrebare: Care este planul lui Trump?

Creșterea numărului de militari americani uciși și intensificarea războiului cu Iranul readuc în prim-plan o întrebare rămasă fără răspuns de mult timp: care este...

România și Bulgaria, printre țările care au cei mai mulți judecători la 100.000 de locuitori

România și Bulgaria se numără printre țările cu cel mai mare număr de judecători raportat la populația din Uniunea Europeană în 2024, conform datelor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.