StiripesurseȘtirile zileiPercheziții la Edineț. Un fost președinte interimar al Judecătoriei - vizat

Percheziții la Edineț. Un fost președinte interimar al Judecătoriei – vizat

Publicat:

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, au efectuat percheziții la domiciliul, automobilul și biroul unui fost președinte interimar al Judecătoriei Edineț. Acțiunile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal de trafic de influență, anunță ofițerii CNA.

Citește și: Un nou mandat de arest pe numele lui Plahotniuc

Potrivit materialelor cauzei, fostul președinte interimar ar fi pretins, acceptat și primit, prin intermediul unui bărbat și al altor persoane aflate în curs de identificare, mijloace bănești pentru a influența persoane cu funcții de demnitate publică din cadrul Judecătoriei Edineț. Scopul acestor acțiuni ar fi fost determinarea instanței să înlocuiască măsura preventivă a arestului unui învinuit cu una mai blândă – liberarea provizorie sub control judiciar pentru 60 de zile. Suma exactă a banilor pretinși urmează a fi stabilită pe parcursul urmăririi penale. În urma perchezițiilor, au fost ridicate obiecte și documente relevante pentru investigație. Bănuitul este audiat și urmează să fie cercetat în stare de libertate.

Procurorii precizează că dosarul în care figurează magistratul are legătură cu o schemă de corupție demascată în iulie 2025 de ofițerii CNA și procurori. Potrivit anchetei, un avocat, în complicitate cu două persoane care au acționat în calitate de intermediari, ar fi pretins și primit, în mai multe tranșe, suma totală de aproximativ 500 000 de lei, susținând că ar putea influența un procuror responsabil de urmărirea penală într-un dosar privind organizarea migrației ilegale, pentru a-l determina să adopte o soluție favorabilă față de un învinuit. Drept dovadă, în luna iunie 2025, persoana vizată a fost scoasă de sub urmărire penală.

CNA și procurorii continuă acțiunile de urmărire penală pentru stabilirea întregului cerc de persoane implicate și documentarea completă a faptelor de corupție.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ministerul Culturii alocă 10 milioane de lei pentru Ziua Independenței

Ministerul Culturii a bugetat 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Independenței din acest an, asumându-și integral costurile necesare pentru desfășurarea evenimentului....

Benzina și motorina vor costa mai mult de la 1 august. ANRE introduce o nouă taxă

Șoferii vor plăti mai mult pentru benzină și motorină. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat modificarea marjei comerciale specifice aplicate la comercializarea...

Cursul valutar al zilei

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 09 bani. Dolarul...

Mărfuri de contrabandă depistate la Vamă

Echipele mobile ale Serviciului Vamal au depistat bunuri în valoare totală de peste 170 de mii de lei, transportate fără acte de proveniență legală...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.