Pescarii noştri au luat bronzul la Campionatul Mondial de Street Fishing

Publicat:

Pescarii noştri au luat bronzul la Campionatul Mondial de Street Fishing

Moldovenii s-au făcut remarcați și la pescuit, unde echipa R. Moldova a ocupat locul trei la cea de-a doua ediție a Campionatului Mondial de Street Fishing care s-a desfășurat în Italia.

Întorși acasă, pescarii au povestit în cadrul emisiunii Telemagazin, despre emoțiile pe care le-au trăit pe tot parcursul campionatului, dar și cum li s-a părut această experiență, care a dus faima R. Moldova în lume.


„Emoțiile sunt incredibile, noi încă suntem așa, pe inerție, de parcă ceva încă mai avem de făcut, iar campionatul încă nu s-a terminat. A fost câteva zile de antrenament în Italia și după, două zile de competiție. Atunci când noi ne-am dat seama că suntem deja pe podium, era foarte fericiți pentru că atunci când ne-am pornit de acasă eram foarte încrezuți că vom ajunge printre premianți, deoarece nu în zadar am muncit noi atât”, a spus Marin Oloi, pescar, campion multiplu.

Citeşte şi: Pe malul celălalt al Prutului, ‘lupii se ceartă pe blana de oaie’ – Stiripesurse.md

Conducătorul Direcției de Street Fishing, Oleg Fedoseev, a spus că performanța înregistrată de pescarii moldoveni este una foarte importantă, pentru că la acest campionat au participat 13 țări cu cei mai cunoscuți pescari din lume.

„Noi am considerat că echipa cea mai favorită este cea a Italiei pentru că ea este gazda deoarece ei sunt acasă și știu să prindă pește, dar nu a fost chiar așa pentru că sectorul în care am pescuit eu era lângă cel al Italiei, iar când pescarii italieni prindeau vreun pește mic, suporterii strigau ”picolo”, adică peștele era mic și trebuiau să-l arunce înapoi în apă. Astfel, ei nu au înregistrat un rezultat bun”, a spus Andrei Cara, un pescar moldovean care a participat la campionatului Mondial de Street Fishing.

Pescarii noştri au luat bronzul la Campionatul Mondial de Street Fishing

R. Moldova s-a clasat pe locul trei, la campionatul Mondial de Street Fishing (pescuit urban) organizat la Mantua, Italia, pe parcursul a cinci zile.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

iPhone 16 nu se vinde atât de bine pe cât ar fi sperat Apple

iPhone 16 nu se vinde atât de bine pe cât ar fi sperat Apple Apple conta pe noile funcții de inteligență artificială pentru a face...

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei Inundații bruște au măturat un sanctuar popular de elefanți din...

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.