StiripesurseDiasporaPeskov: Aderarea Ucrainei la NATO ar reprezenta un pericol grav şi...

Peskov: Aderarea Ucrainei la NATO ar reprezenta un pericol grav şi semnificativ pentru Rusia

Publicat:

Administraţia Rusiei a condamnat vehement, joi, afirmaţiile secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, avertizând asupra efectelor eventualei aderări a Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică , informează mediafax.

“Aderarea Ucrainei la NATO ar reprezenta un pericol grav şi semnificativ pentru ţara noastră, pentru securitatea ţării noastre”, a afirmat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, citat de postul de televiziune CNN.

Citește și : Reuniune internaţională ONU privind Afganistanul la Doha

Dmitri Peskov a reiterat că unul dintre obiectivele centrale ale Rusiei este oprirea admiterii Ucrainei în NATO.

Viitorul Ucrainei este în Alianţa Nord-Atlantică, a afirmat joi, în cursul vizitei la Kiev, secretarul general Jens Stoltenberg, subliniind că “obiectivul principal” al NATO este victoria forţelor ucrainene împotriva Rusiei. “Viitorul Ucrainei este în familia euroatlantică, viitorul Ucrainei este în NATO. În acelaşi timp, obiectivul principal al Alianţei, al aliaţilor, este să se asigure că Ucraina câştigă”, a afirmat Jens Stoltenberg la Kiev, conform cotidianului Le Monde.


Aflat lângă Stoltenberg, preşedintele Volodimir Zelenski a susţinut că “este momentul” ca NATO să adreseze o invitaţie de aderare Ucrainei. De asemenea, Zelenski a insistat pentru “depăşirea reticenţelor partenerilor privind livrările de arme cu raze lungi de acţiune, de avioane militare moderne, sisteme de artilerie şi vehicule blindate”.

Stoltenberg a precizat că subiectul eventualei admiteri a Ucrainei în NATO şi tema garanţiilor de securitate vor fi pe agenda summitului programat în iulie în Lituania.

Citește și : Ce se află în spatele celei mai recente dispute a Ucrainei cu Europa?

Rusia se opune vehement eventualei admiteri a Ucrainei în Alianţa Nord-Atlantică, iar acesta este unul dintre motivele invocate de Administraţia de la Moscova pentru invazia militară rusă. Moscova condamnă constant afirmaţiile unor lideri occidentali privind intenţiile de a aplica o “înfrângere strategică” Rusiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.