Peste 10.000 de migranţi au traversat Canalul Mânecii de la începutul anului

Publicat:

Peste 10.000 de migranţi au traversat Canalul Mânecii de la începutul anului

Peste 10.000 de migranţi au traversat ilegal Canalul Mânecii, de la începutul anului 2024, pentru a ajunge în Regatul Unit. Aceasta reprezintă o creştere de 35% faţă de anul trecut şi un record atins în plină campanie pentru alegerile generale din 4 iulie din această ţară, transmite France Presse.

Imigraţia ilegală este o problemă majoră în campania electorală, care a început oficial miercuri, odată cu anunţarea datei alegerilor de către premierul conservator Rishi Sunak. Acesta din urmă a promis să pună capăt sosirii imigranţilor ilegali şi chiar a făcut din această problemă una dintre priorităţile sale, potrivit stiripesurse.ro.


Citeşte şi : Parlicov: Gazul rusesc ar putea ajunge în R.Moldova prin Turcia și prin gazoductul transbalcanic în regim revers

De la începutul anului, 10.170 de persoane au reuşit să traverseze Canalul Mânecii. Mulţi dintre ei provin din Afganistan, Iran şi Turcia. Guvernul conservator a sperat să-i descurajeze pe migranţi să vină în Marea Britanie prin legislaţia care prevedea deportarea a mii de solicitanţi de azil în Rwanda.

Joi, Rishi Sunak a recunoscut că este puţin probabil ca acest proiect extrem de controversat să fie implementat înainte de alegeri. El a spus că doreşte să vadă primele zboruri decolând după alegeri, dacă le va câştiga.

“Rishi Sunak va lua măsuri îndrăzneţe pentru a opri bărcile” de migranţi, a marşat sâmbătă pe X ministrul de interne James Cleverly.

Laburiştii, care au un avans de peste 20 de puncte în sondaje faţă de conservatori, au promis că vor renunţa la politica lor de deportare a migranţilor în Rwanda, criticând-o ca fiind un “artificiu” costisitor şi ineficient.

Citeşte şi : Pandemia covid-19 a scăzut speranţa de viaţă cu aproape doi ani în perioada 2019-2021

“Guvernul a pierdut controlul asupra frontierelor noastre”, a declarat Keir Starmer, liderul opoziţiei şi viitor prim-ministru în cazul în care laburiştii vor câştiga alegerile.

Şi Partidul Laburist consideră că imigraţia este prea mare şi a promis că va folosi metode antiteroriste pentru a combate bandele de traficanţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina...

Cât a costat Forumul Național ‘Cahul4Culture’

Cât a costat Forumul Național 'Cahul4Culture' În perioada 1-3 iulie, în municipiul Cahul a fost organizat Forumul Național „Cahul4Culture” pe tema „Rolul politicilor culturale în...

Recean: Antreprenorii din Ceadîr-Lunga reușesc să-și extindă piețele de desfacere și contribuie la creșterea economică a țării

Recean: Antreprenorii din Ceadîr-Lunga reușesc să-și extindă piețele de desfacere și contribuie la creșterea economică a țării În cadrul vizitei sale în municipiul Ceadîr-Lunga, prim...

Șeful Marelui Stat Major, în vizită la mai multe unități militare din municipiul Ungheni și Bălți

Șeful Marelui Stat Major, în vizită la mai multe unități militare din municipiul Ungheni și Bălți Șeful Marelui Stat Major, generalul Eugen Ohladciuc, a vizitat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.