Peste 10.000 de oameni sunt în continuare dispăruţi după războaiele din Balcani

Publicat:

Aproximativ 10.600 de persoane sunt încă date dispărute în regiunea Balcanilor din perioada conflictelor din anii ’90, a afirmat marţi preşedintele Comisiei sârbe pentru persoane dispărute, Veljko Odalovici, relatează MIA, conform agerpres.

Timpul nu este un aliat în soluţionarea problemei, a afirmat el, indicând că problema persoanelor dispărute este din ce în ce mai dificil de soluţionat deoarece sunt din ce în ce mai puţine informaţii noi, iar disponibilitatea de a le împărtăşi cu organisme guvernamentale implicate în această acţiune este de asemenea redusă.


‘Această problemă ţine de societate şi de partea umanitară, dar este de asemenea o problemă politică semnificativă, care ar trebui soluţionată pentru stabilizarea regiunii. Sunt aproximativ 10.600 de persoane date dispărute în regiune, cât populaţia unui oraş, şi acesta este un obstacol pentru a începe normalizarea relaţiilor la capacitate deplină. În spatele celor 10.600 de persoane date dispărute se află zeci sau sute de mii de rude ale acestora care sunt direct interesate de soarta lor’, a spus Odalovici.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.