StiripesurseȘtirile zileiPeste 100 de 'mercenari' sudanezi au fost arestați în drum spre...

Peste 100 de ‘mercenari’ sudanezi au fost arestați în drum spre Libia

Publicat:

Forţele de securitate din Sudan au arestat 122 de “mercenari” sudanezi care se îndreptau spre Libia vecină pentru a lupta în această ţară aflată în conflict, a anunţat duminică agenţia oficială Suna la Khartoum, scrie AFP, potrivit agerpres.

Guvernul de uniune naţională (GNA), recunoscut de ONU şi cu sediul la Tripoli, acuză părţile sudaneze că trimit mercenari să lupte alături de rivalul său, mareşalul Khalifa Haftar. Ceea ce autorităţile de la Khartoum neagă.

Citește și: Andrzej Duda câștigă primul tur al alegerilor din Polonia și intră în FINALĂ cu primarul Varșoviei

Potrivit unui raport ONU dat publicităţii în decembrie, mai multe grupări armate din Sudan şi Ciad, învecinate cu Libia, au participat în 2019 la lupte în Libia, alături de mareşalul Haftar, dar şi de GNA.

Potrivit purtătorului de cuvânt al forţei paramilitare RSF (Forţa de susţinere rapidă), citat de Suna, “o forţă de securitate a reuşit să captureze 122 de combatanţi, printre care opt copii, îndreptându-se spre Libia ca mercenari”.


Citește și: Boris Johnson va anunța un vast plan de relansare economică în UK

Agenţia a difuzat pe site-ul său o înregistrare video în care pot fi văzuţi zeci de tineri aşezaţi pe jos şi înconjuraţi de membri înarmaţi ai forţelor de securitate la bordul unor autovehicule militare.

Înregistrarea a fost filmată, potrivit Suna, în oraşul Geneina, capitala statului Darfur de Vest, situat la frontiera cu Ciad şi Libia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Noii membri ai Guvernului au depus jurământul

Cabinetul de miniștri condus de Vasile Tofan a depus jurământul de învestitură, la o zi după ce a primit votul de încredere al Parlamentului....

CNAM a decontat peste jumătate de milion de lei pentru o singură intervenție cardiacă

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a alocat în luna iunie 15,1 milioane de lei pentru consumabile utilizate în intervenții chirurgicale complexe, iar...

Retragerile din băncile moldoveneşti depășesc depunerile

În luna iunie, cetățenii și companiile din Republica Moldova au retras din bănci mai mulți bani decât au depus, tendință care se menține pe...

VIDEO O seră ilegală de cânepă a fost găsită într-o curte din Soroca

Un bărbat de 54 de ani din raionul Soroca este cercetat de polițiști, fiind suspectat că ar fi cultivat ilegal plante cu conținut narcotic. În...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.