StiripesurseSocialPeste 1000 de elevi mai bine pregătiți pentru situații de urgență...

Peste 1000 de elevi mai bine pregătiți pentru situații de urgență după „Școala securității – Împreună reducem riscurile”

Publicat:

Peste 1000 de elevi din toată țară, cu vârsta între 15-17 ani au trecut prin „Școala securității – Împreună reducem riscurile” și sunt acum mai bine pregătiți să facă față situațiilor excepționale.

În acest context, menționăm, că astăzi s-a încheiat ediția din acest an a programului „Școala securității”, care s-a desfășurat în perioada 26-29 mai 2025 în raioanele Edineț, Soroca, Bălți, Ungheni, Orhei, Hîncești, Căușeni, Cahul, dar și regiunile municipiului Chișinău.
Activitatea sportiv-educativă a avut drept scop pregătirea tinerii generații să conștientizeze riscurile și să deprindă comportamente corecte de reacționare în situații de urgență, contribuind astfel la formarea unor comunități mai responsabile și mai bine pregătite.
De asemenea, activitatea a fost orientată să cultive la elevi spiritul civic, cooperarea în echipă, curajul, încrederea în sine și responsabilitatea.
Datorită activităților instructive la care elevii au participat cu mare implicare și entuziasm, aceștia au dobândit noi cunoștințe și abilități în domeniul bazele securității vieții. Participanții au avut oportunitatea de a-și forma deprinderi, prin simulări și exerciții practice, pentru a reacționa corect în caz de incendiu, cutremur sau altă situație de risc.
În cadrul programului, elevii au avut parte de multiple ateliere interactive, printre care „Echiparea”, unde copiii au fost provocați să îmbrace contra cronometru uniformele pompierilor. Această etapă a avut ca obiectiv să dezvolte la elevi calmul și gândirea calculată, esențială pentru salvarea unei vieți într-o situație critică.
O altă etapă a fost „Ghidează și salvează”, prin care tinerii au consolidat spiritul de echipă, dar și au asimilat practici de a comunica și reacționa corect în cazului unei crize.
Pentru dezvoltarea abilităților de a acționa prompt în caz de incendiu, participanții au fost implicați la instruirea „Desfășurarea de luptă”. În cadrul acestui atelier, elevii s-au mobilizat și au întreprins acțiuni pentru a stinge focarele simulate, utilizând stingătoarele și alte mijloace de stingere.
Un alt atelier interactiv a fost „Ștafeta Combinată”, unde elevii au parcurs un traseu complex, coordonându-și eforturile pentru montarea unui cort. Această provocare a favorizat dezvoltarea abilităților de a acționa sincronizat și bine organizat într-un format de echipă.
De asemenea, programul educativ a inclus și ateliere practice de acordare a primului ajutor. Astfel, tinerii au învățat măsurile care trebuie de întreprins în caz de luxații, arsuri, fracturi, dar și cum să aplice corect manevrele de resuscitare.
Un aspect important abordat în cadrul activităților a fost siguranța copiilor în contextul apropierii vacanței de vară. Salvatorii le-au vorbit elevilor despre riscurile la care pot fi expuși în diverse locuri cum ar fi acasă, în parcuri, pe terenuri de joacă, în apropierea bazinelor acvatice sau în alte zone de agrement.
La finele programului, elevii au fost mulțumiți de salvatori și pompieri pentru implicarea activă, fiind remunerați cu diplome și cupe.
„Școala securității – Împreună reducem riscurile” a fost la cea de-a șaptea ediție, fiind un proiect educațional în care elevii au fost încurajați să învețe prin practică cum să intervină corect în fața pericolelor.
501060025 1098956498937067 5031775445572781637 n.jpg?stp=dst jpg s600x600 tt6& nc cat=110&ccb=1 7& nc sid=127cfc& nc ohc=hwEMXPkyfvQQ7kNvwEmqTUS& nc oc=AdmNRWVKqzzDsmZsXRnMZKiRXDODc4S MJbUAiCmHTEts1nmTQadd8iVHtKoFMvQIoM& nc zt=23& nc ht=scontent.fkiv9 1
501378874 1098956412270409 6779774299590923883 n.jpg?stp=dst jpg p526x395 tt6& nc cat=101&ccb=1 7& nc sid=127cfc& nc ohc=wGuQo4dI6vIQ7kNvwH3QcEx& nc oc=AdlBOIjQ2zjXHc3yQ8W2DSfipozK NUnLtabJF9vMf35nTalXaHeSGaEL47W bM5CFY& nc zt=23& nc ht=scontent.fkiv9 2
501045073 1098956398937077 8382519526874251891 n.jpg?stp=dst jpg s600x600 tt6& nc cat=108&ccb=1 7& nc sid=127cfc& nc ohc=e3taJrFlxkgQ7kNvwHIWAU2& nc oc=Adk8XATUG5 6SfOyPxEAAPytgA CeVJ59JGUUrO5NjI390Fd ZipTDP5bJra7UtCZB4& nc zt=23& nc ht=scontent.fkiv9 2
501335287 1098956298937087 3706209632547802877 n.jpg?stp=dst jpg s600x600 tt6& nc cat=100&ccb=1 7& nc sid=127cfc& nc ohc=4a5RHTnXgr4Q7kNvwHDVcW6& nc oc=AdlDL 0smN0cAUSCbwbEBpNj vyerCq7YDtkPZqwFf4gzpeYBLo7fsEH Idt8Om37FE& nc zt=23& nc ht=scontent.fkiv9 2
500912455 1098956288937088 4609986367257494010 n.jpg? nc cat=108&ccb=1 7& nc sid=127cfc& nc ohc=B07egXN7YDAQ7kNvwFlYybc& nc oc=AdnTiVY IC4Ufz6bE8hy2qphB UW9HNFYH6hdQwYToGQ5G2N3iS 1z99MiyUNNQKXaE& nc zt=23& nc ht=scontent.fkiv9 2

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Băutura pe care un chirurg cardiac o numește ‘moartea lichidă’ – nu e alcoolul

Băuturile răcoritoare sunt „moartea lichidă" și nu ar trebui consumate niciodată. Este verdictul unui chirurg cardiac cu triplă certificare, care a publicat lista lucrurilor...

Un bărbat care a mers la sală a adormit în timpul încălzirii.El a fost trezit după șapte ore de somn

Un bărbat care a mers la sală pentru a face mișcare a adormit în timpul încălzirii. El nu a fost deranjat de ceilalți clienți...

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea IA în școlile elementare

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea inteligenței artificiale în școlile elementare americane. Reuniți în al doilea cel mai mare sindicat din SUA, sindicaliștii au lansat o...

Au ajuns să poarte măști de gaz din cauza vecinei. Acum cer despăgubiri de 200.000 de dolari

Un cuplu din Portland, Oregon, și-a dat vecina în judecată pentru mai mult de 200.000 de dolari. Motivul: mirosul toxic provenit dintr-o căsuță mobilă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.