Peste 130 de școli din țară vor fi dotate cu dispensere cu absorbante pentru toată durata anului de studii

Publicat:

Peste 130 de școli din țară vor fi dotate cu dispensere cu absorbante pentru toată durata anului de studii

Peste 130 de instituții de învățământ general din țară vor fi dotate, pe parcursul lunii septembrie, cu dispensere (boxe) cu absorbante, care vor fi oferite gratuit elevelor, pe toată durata anului de studii. Accesul liber la produsele de igienă menstruală în școli va reduce semnificativ rata absenteismului școlar în rândul fetelor, detabuizarea subiectului și reducerea cazurilor de bullying. 

Această inițiativă este parte a Programului Școala EduLIFE, realizat de Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) în R. Moldova, Ministerul Educației și Cercetării, Centrul Media pentru Tineri și Suntparinte.md. Programul include mai multe elemente-cheie: amenajarea și dotarea claselor prietenoase, a cabinetului psihologului școlar și al asistentei medicale; acces la educație pentru sănătate și activități nonformale; dotarea cu boxe și absorbante oferite gratuit elevelor.


Modelul Școala EduLIFE a fost pilotat în 2023, în patru instituții de învățământ: Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu”, mun. Hînceşti; Liceul Teoretic „Mitropolit Nestor Vornicescu” din s. Lozova, Strășeni; Gimnaziul „Ion Creangă”, s. Ermoclia, r. Ștefan Vodă; Liceul Teoretic „Ion Creangă”, or. Căușeni.

Rezultatele Programului-pilot au fost prezentate în cadrul Conferinței naționale privind sănătatea și igiena menstruală în școli „Nu mai sunt nevoită să plec acasă. În școala mea există absorbante”, care a adunat la Chișinău peste 100 de specialiști din țară și de peste hotare, printre care reprezentanți ai Parlamentului României și Republicii Moldova, ai ministerelor de resort, ambasadori, agenții ONU, direcții raionale de învățământ, manageri școlari, cadre didactice și elevi.

„Subiectul sănătății și igienei menstruale este o continuare logică a campaniei anterioare privind accesul elevilor la blocuri sanitare în interior, apă și produse de igienă în școală. Mă bucur că Programul-pilot a contribuit la reducerea cazurilor de abandon școlar și la detabuizarea unor subiecte despre procese fiziologice normale. Urmează să scalăm aceste bune experiențe și să ajustăm formula de finanțare în așa fel, încât să acoperim toate costurile. Suntem alături de UNFPA în tot acest proces”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Reprezentanta UNFPA în Republica Moldova, Karina Nersesyan, a menționat că prezența produselor de igienă menstruală în școli ajută la prevenirea cazurilor de bullying, reducerea anxietății  și la creșterea stimei de sine a fetelor:

„În prezent, menstruația începe chiar de la opt ani, o vârstă timpurie pentru fete, care, de multe ori, nici nu sunt informate despre acest proces fiziologic. Este important să discutăm deschis despre aceste subiecte, astfel încât nicio fată să nu simtă rușine sau frică. Igiena menstruală și accesul la absorbante este un drept fundamental al fiecărei fete, iar realizarea acestuia înseamnă și realizarea dreptului lor la educație și sănătate. Apelul meu este să ne mobilizăm eforturile pentru ca această inițiativă-pilot să ajungă în toate școlile din Moldova”. 

„Șapte ani – atât durează perioada menstruală a unei femei pe parcursul vieții. O perioadă care costă foarte mult. Anterior, am organizat discuții cu specialiștii din domeniu și am analizat potențialele soluții. Este vorba despre plafonarea adaosului comercial, reducerea taxei de import și a TVA-ului pentru produsele de igienă menstruală. Urmează să analizăm Codul vamal și alte acte normative, pentru a stabili cum putem introduce prevederi despre produsele de igienă menstruală”, a declarat Marina Morozova, Deputată, vicepreședinta Comisiei protecție socială, sănătate și familie în cadrul Parlamentului R. Moldova.

Chestionarea a 558 de eleve din cele patru școli-pilot a scos la iveală faptul că, în doar trei luni de la instalarea boxelor cu absorbante, procentul elevelor care au lipsit cel puțin o dată de la lecții, în perioada menstruației, a scăzut de peste 4 ori – de la 55,2% la 12,5%.

Prezentă la Conferință, Oana-Silvia Țoiu, Deputată în Parlamentul României, inițiatoarea legii privind introducerea absorbantelor gratuite în școlile din România, a menționat că provocările și experiența Republicii Moldova sunt asemănătoare celor de peste Prut, unde, la fel, se lucrează în prezent, pentru ca accesul la produse de igienă menstruală să devină o normă în toate școlile din țară:

„Inițial am discutat cu direcțiile de asistență socială, cu profesorii și managerii școlari. Pentru mulți elevi era un subiect tabu pe care nu-l discutaseră la școală sau în familie. De asemenea, am implicat fetele și băieții din școli în stabilirea conceptului proiectului – unde instalăm dispenserul, cine este responsabil de suplinirea produselor, ce produse alegem. Unele eleve au devenit Ambasadoare ale Proiectului și ne informau despre situația din școală. De asemenea, am creat o Rețea de consiliere locale, care au depus hotărâri la consilii, potrivit cărora bugetele locale să includă resurse pentru procurarea absorbantelor. Scopul nostru este să implementăm această inițiativă la nivel național”.

„Cu siguranță, este o problemă cu care se confruntă fetele din întreaga țară, în special cele din familiile vulnerabile. O colegă de-a mea a fost nevoită să plece acasă, pentru că nu avea niciun absorbant la îndemână. Până a avea dispensere în școală, subiectul menstruației era unul tabu, de aceea ea nu a îndrăznit să ceară ajutor sau să discute pe această temă. În astfel de situații s-au aflat mai multe fete din școala mea”, a spus Anastasia Bragarenco, elevă în clasa a IX-a, la Gimnaziul „Ion Creangă”, s. Ermoclia, r. Ștefan Vodă.

Evaluarea a mai arătat că, după instalarea dispenserelor, 56% dintre fetele intervievate se simt în siguranță la școală. Totodată, o treime dintre  fete au confirmat că băieții nu mai fac glume despre menstruație și au devenit mai respectuoși.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

E bine sau nu e bine să dormim mai mult în weekend?

E bine sau nu e bine să dormim mai mult în weekend?  Un somn necorespunzător din punct de vedere al cantității și calității are un...

Știm finala feminină de la US Open 2024

Știm finala feminină de la US Open 2024 Aryna Sabalenka, numărul 2 mondial, s-a calificat în finala US Open, ultimul turneu de Grand Slam al...

Kremlinul anunță că nu va ajuta SUA să decodifice mesajul lui Putin despre Kamala Harris

Kremlinul anunță că nu va ajuta SUA să decodifice mesajul lui Putin despre Kamala Harris Vladimir Putin a anunțat joi, zâmbind cu subînțeles, că o...

Investiții de 9,5 milioane de euro din partea UE pentru creșterea rezilienței și dezvoltarea localităților din Republica Moldova

Investiții de 9,5 milioane de euro din partea UE pentru creșterea rezilienței și dezvoltarea localităților din Republica Moldova Republica Moldova va beneficia de un sprijin...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.