StiripesurseSocialȘtim finala feminină de la US Open 2024

Știm finala feminină de la US Open 2024

Publicat:

Știm finala feminină de la US Open 2024

Aryna Sabalenka, numărul 2 mondial, s-a calificat în finala US Open, ultimul turneu de Grand Slam al sezonului, dotat cu premii totale în valoare de 75 de milioane de dolari, în care o va avea ca adversară pe Jessica Pegula.

Sabalenka a învins-o în semifinale, cu 6-3, 7-6 (2), pe Emma Navarro (locul 12 WTA), asigurându-şi a doua prezenţă consecutivă în ultimul act la Flushing Meadows, după ce anul trecut a pierdut trofeul în faţa unei alte reprezentate a Statelor Unite, Coco Gauff.

Pegula, numărul 6 mondial, a dispus la rândul ei în trei seturi, 1-6, 6-4, 6-2, de Karolina Muchova din Cehia (52 WTA), pentru a se califica în premieră într-o finală de Grand Slam. Până la ediţia din acest an de la US Open, americanca în vârstă de 30 de ani nu reuşise să treacă de sferturile de finală la turneele majore.

CItește și: Un alt proiectil neexplodat a fost găsit la frontiera cu Ucraina

Aryna Sabalenka (26 ani), dublă campioană la Australian Open (2023, 2024), va avea ocazia sâmbătă să devină prima jucătoare care câştigă două turnee majore disputate pe hard în acelaşi sezon, după Angelique Kerber, în 2016.


Belarusa a sosit la New York după succesul înregistrat la turneul WTA 1.000 de la Cincinnati (Ohio), în finala căruia a învins-o chiar pe Jessica Pegula (6-3, 7-5).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Energocom a procurat în luna iunie energie electrică la un preț de 131 euro/MWh

SA Energocom a achiziționat în luna iunie 314.011 MWh de energie electrică, la un preț mediu ponderat de 131,52 euro/MWh, informează Moldpres. Potrivit Energocom, necesarul...

El Niño ar urma să atingă o intensitate puternică între iulie şi septembrie

ONU a avertizat cu privire la o intensificare rapidă a fenomenului climatic natural El Niño, care se află în desfăşurare şi care ar urma...

Prețurile mondiale la alimente au scăzut în iunie, dar incertitudinile rămân în picioare

Indicele global al prețurilor la produsele alimentare de bază a înregistrat o ușoară scădere în luna iunie, pe fondul ieftinirii cerealelor, zahărului și produselor...

De la “brăţările prieteniei” la verighete: Cronologia relaţiei dintre Taylor Swift şi Travis Kelce

Este oficial: agentul de presă al cântăreţei Taylor Swift a anunţat că artista pop şi jucătorul de fotbal american Travis Kelce s-au căsătorit vineri...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.